Politia germana a inceput sa evacueze, in aceasta noapte, cateva mii de militanti care se opun unui convoi de deseuri nucleare si care blocau calea ferata in nordul Germaniei, a anuntat un purtator de cuvant, citat de Mediafax.
"Au avut loc negocieri cu cei responsabili de blocaj, care nu au reusit. Evacuarea a inceput dupa ora 0.30 (1.30, ora Romaniei), la Harlingen", la aproximativ 15 kilometri de Dannenberg, punctul de destinatie al convoiului, a precizat purtatorul de cuvant.
Operatiunea promitea sa dureze deoarece, potrivit politiei, aproximativ 3.000 de persoane sunt asezate pe sine sau in imediata apropiere a carii ferate din Harlingen, in mitinguri organizate de asociatiile antinucleare, care evocau prezenta a 5.000 de opozanti.
Politistii trebuie sa ii ridice unul cate unul, in conditiile in care temperaturi negative erau prevazute in cursul noptii. Trenul era oprit la Dahlenburg, in apropiere.
Greenpeace si un sindicat al politiei (DPolG) au evocat anterior perspectiva ca trenul sa isi reia drumul abia luni dimineata.
Potrivit lui Knut Hallmann, vicepresedinte al DPolG in Saxonia Inferioara, unde este situat Gorleben, evacuarea persoanelor de pe sine "va necesita mult timp si eforturi".
Odata sosite la Dannenberg, cele 123 de tone de deseuri radioactive, plecate din Franta, urmeaza sa fie transbordate si duse cu camioanele pana la locul de stocare din Gorleben, la o distanta de 20 de kilometri.
Aceasta operatiune nu va putea avea loc mai devreme de luni dimineata si va dura, din cauza constrangerilor tehnice si pentru ca peste o mie de militanti antinucleari asteapta convoiul la Gorleben, conform politiei.
Politistii si manifestantii s-au confruntat timp de mai multe ore duminica, de-a lungul caii ferate, in diferite locuri. Politia a recurs la bastoane si la tunuri de apa. Ambele tabere au inregistrat raniti, conform politiei. O manifestanta a fost evacuata cu elicopterul spre spital.