MHC-urile din Arges risca suspendarea

Daca nu intra in legalitate pana pe 16 septembrie, construirea microhidrocentralelor (MHC) din judetul Arges va fi suspendata, a declarat ministrul mediului si padurilor, Rovana Plumb, in timpul vizitei la MHC-urile de pe raul Capra.

La discutiile pe tema microhidrocentralor de pe raul Capra au fost prezenti si reprezentanti ai Coalitiei pentru Mediu, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului si Padurilor (MMP).

“Din 2011 a existat suspiciunea, atat in Romania, cat si la Bruxelles, ca aceste microhidrocentrale nu se construiesc in deplina respectare a legii. Dupa ce am primit solicitarea de informatii de la Comisia Europeana, am cerut mai multe controale pe teren. In urma acestor controale au fost dispuse masuri care, daca nu vor fi luate pana la data de 16 septembrie, conform legii, va fi suspendata activitatea pentru 6 luni. In discutiile pe care le-am avut cu colegii de la institutiile de mediu, pe acest subiect, concluzia a fost aceea ca este necesara refacerea studiului de impact asupra mediului. La revizuirea avizului de mediu trebuie tinut cont de toate modificarile care au intervenit in legislatia comunitara in ultimii ani. Un cuvant important trebuie sa il aiba custodele ariei protejate in cadrul careia se afla aceste investitii”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

"Sunt necesare proceduri clare
care sa stea la baza realizarii studiilor de impact"

Ministrul Mediului si Padurilor a adaugat ca „sunt necesare proceduri clare care sa stea la baza realizarii studiilor de impact asupra mediului pentru constructia de microhidrocentrale astfel incat natura, care este principala noastra grija sa nu sufere, sa putem avea si energie regenerabila si sa nu mai avem solicitari de informatii de la Comisia Europeana, pentru ca niste actori politici din fosta guvernare nu si-au facut treaba”.

Comisia Europeana a transmis o solicitare de informatii cu privire la constructia de microhidrocentrale. Avand in vedere aceasta scrisoare ministrul Rovana Plumb a dispus, in perioada iunie-august 2012, o serie de controale pentru verificarea modului in care sunt respectate reglementarile in vigoare in cazul microhidrocentralelor din judetul Arges.

Ecologistii vor sistarea
lucrarilor la MHC-urile din Fagaras

 

Coalitia pentru Mediu din Romania (CMR) a solicitat, printr-o scrisoare deschisa adresata ministrului Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, oprirea imediata a lucrarilor de constructie a microhidrocentralelor din Muntii Fagaras si mobilizarea rapida a institutiilor de control si reglementare in vederea clarificarii modului de avizare si operare a acestor lucrari, se arata intr-un comunicat al CMR.


“Abuzurile de mediu includ
albii distruse si zone defrisate”

“Lucrarile de constructie a microhidrocentralelor (MCH) pe mai multe rauri de munte din Masivul Fagaras, judetul Arges (Buda, Capra si Otic), intr-o zona ce face parte din aria de interes comunitar, sit Natura 2000, au un impact deosebit de negativ asupra mediului si incalca legislatia in vigoare, fapte semnalate Ministerului Mediului inca de la inceputul lunii noiembrie 2011 de organizatiile membre ale Coalitiei pentru Mediu din Romania, alaturi de mai multe organizatii de pescari si alte cateva mii de cetateni. Abuzurile de mediu propagate pe raurile din Masivul Fagaras includ albii de rau distruse in totalitate de excavatoare, zone defrisate si debite de apa semnificativ diminuate”, sustine CMR.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri