Marea Britanie va dezvolta partea de cercetare a impactului schimbarilor climatice asupra populatiei cele mai vulnerabile a lumii, precum si a saraciei si conflictelor mondiale, a anuntat ministerul dezvoltarii internationale, citat de Reuters.
Guvernul britanic va cheltui 20 de milioane de lire pe an in urmatorii cinci ani pentru a evidentia zonele unde incalzirea globala va lovi cel mai puternic si pentru a dezvolta apararea impotriva fenomenelor meteo extreme si a cresterii nivelului apelor.
„Schimbarile climatice sunt o problema definitorie pentru justitia sociala globala”, a declarat secretarul de stat Douglas Alexander.
Schimbarile climatice au fost invinovatite pentru secetele si valurile de caldura din Kenya pana in Australia si sudul Europei, iar sase din primii sapte ani ai acestui secol sunt printre cei mai calzi sapte ani de cand au inceput masuratorile in 1850, potrivit Organizatiei Mondiale de Meteorologie.
Tarile sarace vor fi cel mai grav afectate intrucat au cele mai putine resurse cu care sa se apere, iar ajutorul tarilor bogate pentru tarile in curs de dezvoltare nu este total altruist cu atat mai mult cu cat exista ingrijorari ca schimbarile climatice vor impulsiona conflictele si migratia.
„Pana la mijlocul acestui secol ar putea fi 200 de milioane de oameni obligati sa-si paraseasca locuintele din cauza cresterii nivelului apelor, inundatiilor si secetelor extreme. Unde se vor duce?”, a declarat Alexander.
„Daca imaginea de astazi a schimbarilor climatice este ursul polar, maine ar putea fi un kalashnicov”, a mai spus acesta.
Fondurile vor fi separate de cele 800 de milioane de lire pe care Marea Britanie le-a promis pentru ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare pentru combaterea schimbarilor climatice, prin intermediul unui fond al Bancii Mondiale. De asemenea, Japonia a promis un ajutor de 10 miliarde de dolari, iar Statele Unite au anuntat o contributie de 2 miliarde de dolari pentru sustinerea tarilor in curs de dezvoltare.