O nouă inițiativă legislativă permite locatarilor de blocuri din România să beneficieze de energia solară produsă de panouri fotovoltaice instalate pe acoperișuri. Prin conceptul de „prosumator de condominiu”, energia va fi utilizată pentru spațiile comune și distribuită fracționat locatarilor, reducând costurile cu utilitățile.
Locatarii blocurilor de locuințe pot beneficia acum de energia regenerabilă produsă de panouri fotovoltaice montate pe acoperișuri, iar acest demers vine ca o soluție inovativă care promite nu doar facturi mai mici, ci și un impact pozitiv asupra mediului, conform propunerilor făcute de Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE).
Asociația a prezentat Ministerului Energiei o propunere legislativă care vizează înființarea unui nou tip de prosumator – prosumatorul de condominiu.
Aceasta va permite locatarilor să utilizeze energia regenerabilă produsă de panourile fotovoltaice instalate pe acoperișurile blocurilor, într-un mod mult mai eficient decât în prezent, când energia este folosită doar pentru spațiile comune.
Locatarii vor putea beneficia de surplusul de energie produs lunar, ceea ce va contribui la reducerea costurilor facturilor lor de energie.
Beneficiile propunerii
Astfel, prin propunerea legislativă, asociațiile de proprietari vor avea posibilitatea să instaleze panouri fotovoltaice pe acoperișurile blocurilor, cu acordul majorității locatarilor, iar energia generată va fi folosită în mod mai eficient.
Acoperirea consumului de energie al spațiilor comune precum iluminatul, ascensoarele, camerele de supraveghere va continua, însă surplusul de energie va fi distribuit lunar și proporțional între locatari, conform unei formule prestabilite.
Acest sistem va permite o reducere semnificativă a costurilor cu energia pentru fiecare apartament, beneficiind astfel de un consum mai eficient și mai economic.
În plus, propunerea vizează și folosirea eficientă a acoperișurilor, întrucât România dispune de aproximativ 4.200 de hectare de acoperișuri disponibile pentru instalarea panourilor fotovoltaice, cu un potențial estimat de producție de 4.000 MW.
„Energia produsă va fi folosită astfel: pentru consumul de energie în spațiile comune ale blocului, iar surplusul va fi distribuit proporțional locatarilor. Astfel, toți vor beneficia de reducerea costurilor facturilor, iar energia verde va fi utilizată într-un mod mult mai eficient”, precizează reprezentanții APCE.
Totodată, APCE subliniază faptul că propunerea va facilita crearea unor micro-comunități de energie, în care locatarii și proprietarii pot beneficia direct de energia regenerabilă produsă local, reducându-se astfel dependența de furnizorii tradiționali de energie.
„Un aspect foarte important este că propunerea APCE elimină discriminarea între cei care locuiesc la casă și cei care locuiesc la bloc, este simplu de implementat, cu costuri minime, dar cu un impact major pentru milioane de români„, declară reprezentanții APCE.
În acest mod, inițiativa se aliniază cu obiectivele României de eficiență energetică și protecție a mediului, venind, totodată, în completarea programelor guvernamentale, precum „Urban Up”.
Implementare simplă
Un alt avantaj al propunerii este că nu va fi necesară modificarea infrastructurii existente.
Panourile fotovoltaice pot fi instalate fără a fi nevoie de contoare inteligente suplimentare, iar soluțiile de contorizare virtuală vor permite distribuirea energiei în mod corect și eficient.
Potrivit APCE, aceasta este o soluție simplă de implementat, cu costuri reduse, dar cu un impact semnificativ asupra facturilor locatarilor și asupra reducerii emisiilor de CO2.
Conceptului de „Virtual Net Metering”, similar altor țări, presupune ca furnizorul de energie să compenseze consumul fiecărui locatar cu energia livrată în rețea de panourile de pe acoperiș.
Fără această măsură, nu se poate cuantifica exact câtă energie utilizează fiecare consumator din sursa comună fără dublă contorizare.
O alternativă ar fi ca locatarii să se înscrie într-o comunitate de energie, unde pot pune la comun energia solară generată de panouri și beneficia de reduceri semnificative ale tarifelor de până la 62%.
În prezent, legislația românească nu reglementează comunitățile de energie, deși în Europa există deja peste 9.000 de astfel de comunități, care au reușit să reducă prețurile semnificativ, oferind soluții mai ieftine și mai sustenabile.
Proiectul Urban Up și limitările din 2024
În 2024, Ministerul Energiei a lansat un program care permite asociațiilor de proprietari să acceseze granturi de până la 100.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile blocurilor.
Programul este similar cu Casa Verde Fotovoltaice, însă destinat asociațiilor de proprietari, iar scopul său era de a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice pentru a reduce dependența de energia convențională și pentru a promova sursele regenerabile.
La acel moment, însă, legislația existentă stipula că energia produsă de panourile fotovoltaice montate pe blocuri nu putea fi utilizată în apartamente, ci doar pentru consumul în spațiile comune ale blocurilor (iluminat, lifturi etc.).
Din acest motiv, nu era rentabil pentru asociațiile de proprietari să investească în aceste sisteme, iar numărul de blocuri care au montat panouri fotovoltaice a rămas scăzut.
În acest moment, în țară, sunt mai puțin de 50 de blocuri care și-au montat astfel de sisteme pe acoperișuri.
Programul Urban Up, cu un buget de 150 de milioane de lei vizează sprijinirea asociațiilor de proprietari din întreaga țară.
Pe lângă instalarea panourilor fotovoltaice, programul include și baterii de stocare, pentru a optimiza consumul local de energie și a reduce costurile la utilități.
Pentru ca aceste investiții să devină posibile, era necesar ca blocurile să dispună de contoare inteligente, iar un proiect pilot din cartierul Drumul Taberei a inclus deja acest tip de contorizare, conectată la invertorul instalației fotovoltaice.
În sectorul 6 al Capitalei, un bloc de 10 etaje a fost echipat cu un sistem fotovoltaic de 10 kW, conectat la baterii de stocare de 5 kW.
Panourile instalate urmau să producă anual aproximativ 12 MWh de energie, folosită pentru iluminatul și funcționarea lifturilor din spațiile comune ale blocului de 10 etaje.
Ministerul Energiei și-a propus să susțină cel puțin 1.500 de blocuri în cadrul acestui program, iar banii pentru finanțare proveneau din vânzarea certificatelor de dioxid de carbon.
Totuși, pentru ca energia solară să poată fi utilizată direct în apartamente, este necesară adoptarea unei noi legi a comunităților energetice, care să reglementeze utilizarea energiei produse pe acoperișurile blocurilor.
Astfel, programul Urban Up și alte inițiative guvernamentale urmează să sprijine tranziția către un sistem mai sustenabil de energie regenerabilă, având în vedere că România beneficia de un potențial semnificativ de producție solară, mai ales în marile orașe.
Ce spun potențialii beneficiari?
Green Report a discutat cu un administrator de bloc din capitală și alți bucureșteni pentru a înțelege cum privesc vestea că, în viitorul apropiat, ar putea avea energie curată și facturi mai mici la energie.
„Prima dată le-am propus locatarilor să montăm panouri fotovoltaice când a venit o factură de electricitate foarte mare pentru consumul din spațiul comun. S-au supărat câțiva atunci. Le-am spus că putem monta panouri sus pe bloc și scăpăm de facturile mari, dar au comentat cei de la etajele superioare că există riscul să ia foc și dacă s-ar întâmpla pe timp de noapte, sunt în pericol de moarte. Acum, dacă vor avea ocazia să beneficieze și în apartamente de curent electric mai ieftin, poate sunt mai deschiși la idee. Eu sunt pro.” – Marian T.
„Chiar vorbeam cu soțul de curând și ne întrebam oare cât o mai dura să putem pune panouri și la bloc. Avem niște prieteni care stau la curte și au panouri, e altceva! Dacă vin și cu sprijin din partea statului, nu înțeleg ce mai așteptăm!?” – Elena D.
„Da, clar da. Nu știu cum a fost la dumneavoastră, dar după celebra stornare a facturilor la energie, mi-a venit una de trei ori mai mare, și n-am înțeles ce s-a întâmplat cu banii plătiți, dar stornați, că-n aplicație nu-mi apăreau la sold cum le-au apărut unor prieteni. Vreau panouri fotovoltaice pe bloc, numai să le facă și bine, să nu ne trezim că rămânem fără curent când îți e lumea mai dragă.” – Bogdan V.
#energieverde #panourifotovoltaicelabloc #prosumatordecondominium #comunitatideenergie #virtualnetmetering #energiesolara #eficientaenergetica #reducereacosturilor #energycommunities #energyefficiency #costreduction