Se remarcă o lipsă totală de implicare la nivel local în a crea simple platforme de colectare destinate populației pentru depozitarea deșeurile provenite din amenajări sau reamaneajări, astfel încât acestea să nu mai fie abandonate pe marinea drumurilor sau pe câmp, în extravilalul localităților, a declarat, miercuri, Andrei Dumitra, secretar general Asociația Reciclarea Materialelor din Construcții și Demolări, în cadrul conferinței „Cum gestionăm eficient deșeurile din construcții?„, organizată de Green Report.
„De aici, de la platormele locale, să avem o platformă regională unde să existe niște facilități de tratare a acestor deșeuri. Colectarea de pe platformele locale să fie, la fel să fie cât de câ selectiva, nu doar pentru cele dedicate populației, dar inclusiv pentru deșeurile care vin din șantiere. Știm că sunt localități în care, în șantier, tot ce însemnă agregate sunt puse de-o parte, tot ce înseamnă deșeuri de plastic, PVC, lemn, puse în alt container, astfel încât și în facilitățile de reciclare să putem opera mai eficient, cu costuri reduse, astfel încât să fim competitivi în piață (…) Din punctul nostru de vedere este o situație care are o rezolvare mult mai rapidă față de alte tiputi de deșeuri și cred că printr-un efort comun al ministerului mediului, asociațiilor de profil și autoritatile publice locale cred că se poate realiza un sistem destul de rapid, făra să mai așteptăm o perioadă de genul 2008 – 2022”, a explicat Andrei Dumitra.
Narcis Avram-Jurca, CEO Reciclare Moloz, a punctat faptul că este nevoie de o reglementare în legislație pentru a elimina noțiunea de deșeu în produs.
„Ajungem la faza cu denumirea așa-zisului deșeu, unde intervine și taxa CEC – taxa penru economia circulară – pentru cele care se depozitează. Acolo am avea nevoie de anumite reglementări, inclusiv de schimbarea noțunii de deșeu într-un produs”, a spus Avram-Jurca.
Citește și: