Organizatiile guvernamentale din China ar putea fi amendate pentru folosirea aerului conditionat in infrastructura publica. Agentiile si administratiile statului nu au voie, potrivit unei propuneri legislative a Ministerului Locuintelor si Constructiilor, sa scada temperatura din birouri sub 26 de grade Celsius pe timp de vara, informeaza Beijing Times.
Propunerea prevede, de asemenea, ca temperatura in cladirile publice sa nu depaseasca 20 de grade Celsius pe timp de iarna.
Ministerul va face publica lista cu departamentele care violeaza aceste reglementari, acestea avand la dispozitie o perioada de timp pentru a se conforma regulilor. Departamentele care continua sa creasca sau sa scada temperatura standard pentru iarna, respectiv vara vor fi amendate aspru.
Anterior acestei masuri, Consiliul de Stat a elaborat un document prin care cere guvernelor locale sa faca din reducerea consumului de energie o prioritate. Documentul prevede obiective de conservare a energiei si sfaturi pentru indeplinirea acestora pentru fiecare sector in parte: constructii, transport, locuinte sau zona rurala.