Semnarea unui pact ecologic, similar celui din Franta, este obligatorie pentru politica romaneasca, in conditiile crizei ecologice care se manifesta pe plan mondial, a declarat, miercuri, fostul ministru al Mediului, Petru Lificiu, cu prilejul unui forum pe teme de mediu.
In acest context, el a prezentat principiile propuse a fi incluse in acest pact ecologic national. Un prim principiu se refera la economie, fiind propusa inlocuirea economiei liniare, care la un capat consuma, iar la celalalt produce deseuri, cu economia circulara, apropiata de ecosistemele naturale. Apoi, sunt vizate utilizarea energiilor regenerabile, intrucat la ora actuala "are loc o lupta mondiala impotriva naturii prin utilizarea combustibililor fosili", agricultura, oprirea extinderii urbane, reducerea transportului mare consumator de petrol si responsabil de cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera (camioane, avioane) si inlocuirea lui cu altul mai "curat" (trenul bicicleta), dar si fiscalitatea – stabilirea pretului real al produselor realizate de natura.
Un alt principiu propus pentru a fi inclus in pact se refera la padure, cu cele trei functii ale acesteia: prevenirea eroziunii solului, retentia apei pe frunzele copacilor (in proportie de 60 la suta) si in sol si sechestrarea dioxidului de carbon si eliberarea oxigenului.
"Aceste trei functii ale padurii sunt neglijate, iar aceasta este talharita", a avertizat el.
La principiile enumerate se adauga biodiversitatea, respectiv introducerea padurii in prioritatile de amenajare teritoriala, sanatatea – includerea degradarii mediului in costurile de sanatate. Referitor la acest principiu mentionat, Petru Lificiu a afirmat ca, potrivit unui studiu efectuat la nivel mondial, s-a constatat ca peste 25 la suta din suferinte sunt cauzate de problemele de mediu.
Un ultim principiu cuprins de pact este, potrivit lui Lificiu, cercetarea, inovarea si punerea accentului pe ecologie, mai exact, punerea cercetarii in concordanta cu proiectele de dezvoltare durabila.
Fostul ministru a subliniat ca in Romania sunt posibile implementarea a diverse proiecte de mediu, unul dintre acestea fiind reimpaduririle, mai ales ca exista trei milioane de hectare de teren degradat, care nu poate fi folosit la agricultura sau in alte scopuri, ci este bun doar pentru impadurire.
"Nimeni nu a incercat sa mobilizeze cele 42 de judete pentru realizarea de impaduriri. Cele trei milioane de hectare inseamna 12 la suta din suprafata Romaniei, care, adaugate la celelalte peste 20 la suta, reprezinta un inceput", a subliniat el.
Petru Lificiu a facut si cateva propuneri pentru redresarea ecologica a Romaniei: considerarea mediului ca problema de stat si numirea unui vice prim-ministru pe probleme de mediu, stabilirea unei taxe pe carbon, oferirea unei piete cinstite in agricultura, supunerea sistematica la dezbaterea publica a strategiei de dezvoltare durabila, promovarea unei mari politici nationale de sensibilizare si educare a populatiei in ceea ce priveste dezvoltarea durabila si crearea unei scoli de ecologie si dezvoltare durabila.
Fostul ministru al Mediului, Petru Lificiu, a participat la forumul intitulat "Mediul, intre prezent si viitor", desfasurat in Bucuresti, in perioada 10 – 11 iunie.