Sumele pe care Guvernul le va incasa, in 2008, din taxa de prima inmatriculare nu vor fi mai mari decat in 2007, existand sanse ca aceasta valoare sa se reduca, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi.
„Sumele din aceasta taxa vor fi folosite pentru proiecte ale MMDD precum reinnoirea parcului auto, infiintarea de parcuri si spatii verzi in localitati, construirea de piste de biciclete sau cofinantarea de proiecte de energii regenerabile”, a spus ministrul Mediului.
Legat de programul ’Rabla 2008’, Korodi a aratat ca tinta va fi crescuta la 30.000 autovehicule (fata de 16.444 unitati in 2007), prima de casare ar putea ajunge la 4.000 lei (fata de 3.000 lei in prezent) iar programul s-ar putea extinde si pentru tractoare.
Guvernul a decis luni sa extinda nivelul aferent varstei unui autovehicul pana la 20 de ani, astfel incat vor putea fi stabilite cote de reducere a taxei de prima inmatriculare de pana la 90 la suta, urmand a fi platit doar 10 la suta din cuantumul initial al taxei.
Aceasta este una dintre modificarile pe care primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu le-a anuntat in plenul Camerei Deputatilor, cu prilejul dezbaterii politice referitoare la taxa auto.
"Se va extinde intervalul aferent varstei autovehiculului pana la 20 ani, o data cu stabilirea unor noi cote de reducere a taxei, care ajung pana la la 90 la suta, urmand a se mai plati doar 10 la suta din taxa", a declarat primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu.
Premierul a subliniat ca valoarea taxei auto se va reduce pe masura cresterii varstei autovehiculului. Se va institui, de asemenea, posibilitatea contestarii de catre contribuabil a cuantumului sumelor de plata, desi legislatia generala permite acest lucru, si va exista posibilitatea restituirii valorii reziduale a masinii in cazul in care aceasta se vinde in alt stat.
Taxa de prima inmatriculare auto a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, iar Ministerul Finantelor a estimat ca veniturile generate de aceasta taxa vor depasi 220 milioane euro in acest an. Guvernul a adoptat, in aprilie, modificarile modului de calcul a taxei de prima inmatriculare, potrivit carora cuantumul taxei va scadea pe masura ce varsta masinii creste, dupa ce Comisia Europeana a aratat ca taxa este discriminatorie.
Grila orientativa propusa de Ministerul Economiei si Finantelor in luna aprilie pentru taxa auto prevede reducerea la jumatate a taxei pentru masinile non-euro vechi de 20 de ani, cu o capacitate de 1.600 cmc, in timp ce pentru un autoturism de 3001 cmc, vechi de 15-16 ani, taxa se reduce cu mai mult de trei ori. Pe de alta parte, taxa ramane neschimbata pentru autoturismele noi, Euro 4, cu capacitati cuprinse intre 1400 – 3000 cmc.
In prezent, taxa de prima inmatriculare variaza, in functie de vechimea masinii, gradul de poluare si capacitatea cilindrica, intre 160 si 8.600 de euro, potrivit calculatorului de afisat pe pagina de internet a Ministerului Finantelor. O taxa similara se aplica si in alte 16 state membre ale UE.
Veniturile incasate la bugetul de stat din taxa de prima inmatriculare auto, in perioada 1 ianuarie-12 noiembrie 2007, s-au cifrat la 745,52 milioane lei (210 milioane euro, la un nivel mediu de 3,536 lei pentru un euro), potrivit datelor furnizate Rompres de Ministerul Economiei si Finantelor.