Strandul Moghioros, fief-ul betonului dinamovist, locul in care avizele sunt date pe banda rulanta 40 de copaci vor fi pusi la pamant si 1.500 de metri de spatiu verde vor disparea, iar in locul lor vor aparea un restaurant si o cafenea. Aceasta a fost decizia consilierilor locali ai Sectorului 6, care au aprobat saptamana trecuta un Plan Urbanistic de Detaliu.
La 26 martie, consilierii Sectorului 6 au aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu care faciliteaza obtinerea unei autorizatii de construire pentru un restaurant si o cafenea in Strandul Drumul Taberei. Zona pe care se va construi este un V 3, spatiu verde care ar trebui sa fie protejat de lege.
Pentru cele doua constructii vor fi taiati in jur de 40-50 de arbori. In ciuda statutului de zona verde, strandul si parcul nu sunt la prima mare amenajare. Astfel, in vara trecuta, strandul din Drumul Taberei nu a functionat din cauza modernizarilor la care a fost supus. Bazinele au fost largite, una dintre terase s-a extins, alta noua a aparut, au fost ridicate vestiare, tobogane si magazii.
Scopul acestor lucrari de anvergura ar fi fost transformarea acestuia in parc acvatic. Locuitorii din apropierea strandului au vazut cum o zona verde se transforma in beton. De la Primaria Municipiului Bucuresti au aflat ca santierul este acoperit de constructii ilegale.
Potrivit raspunsului intocmit de Serviciul Control Spatii Contracte din cadrul Primariei Generale, o parte din noile constructii nu are nici macar avizele necesare.
La Primaria Sectorului 6 exista un certificat de urbanism, acord unic si autorizatie de construire din aprilie 2008 pentru modernizare si amenajare parc acvatic. Lucrarile de anvergura nu sunt acoperite intru totul, motiv pentru care firma CORA-L PROMP 4 U SRL a primit o amenda de 2.000 RON. Mai mult, pentru ca s-au taiat 15 exemplare de Pinus, administratorul este obligat sa planteze 16 arbori tineri in spatiul verde din incinta strandului.
Pe de alta parte, Manuel Avramescu, consilier local Sector 6 din partea PNL a precizat: "Vorbim despre o diminuare a parcului, in conditiile in care in sedinta din 28 noimebrie 2007 consiliul local a aprobat o finantare de 2 milioane de lei de la Adiminstratia Fondului de Mediu pentru crearea si amenajarea unui parc nou in Sectorul 6.
AFACERI
Jurnalul National a relatat in vara anului trecut modul in care Strandul Moghioros a fost transformat din zona verde destinata agrementului intr-un veritabil vad de afaceri. Timp de aproape zece ani, Parcul Drumul Taberei s-a gasit sub directa obladuire a firmei SC Laur & CD 98 Servcom SRL. in schimbul unei chirii de numai 1.500 euro pe luna, "Laur" s-a bucurat de cei 4.000 de metri patrati ai strandului si de vadul bun din Drumul Taberei.
Printre actionari figureaza nume grele: Bucsaru Magdalena Ramona (17%) – fiica lui Dumitru Bucsaru, apropiat al presedintelui Traian Basescu, Ganciu Teodor Andrei, asociat cu Dorin Cocos in trei firme, si cenzorul Anca Dinu, legata la randu-i de cuplul Udrea-Cocos. "Laur" a semnat un contract pe zece ani cu ALPAB pentru Strandul Drumul Taberei.
Un contract pe care ALPAB, in comunicatul trimis pe adresa Jurnalului National, il plaseaza in curtea fostei Regii de Apa Bucuresti. Astfel, numai in numele unei obligatii legale, ALPAB a preluat si a continuat contractele anterioare. Cu doi ani inaintea expirarii contractului dintre ALPAB si SC Laur & CD 98 Servcom SRL, strandul a fost preluat de firma SC CORA-L PROMP 4 U SRL, administrata de Cristian Borcea si sotia sa.
In numele unui contract de asociere semnat de ALPAB la 28.05.2007, CORA-L devine noul beneficiar al strandului. Zona de agrement a fost preluata de la societatea lui Bucsaru cu datorii cu tot, datorii pe care actualul administrator va trebui sa le plateasca. Pana in prezent, conducerea ALPAB nu a reactionat in nici un fel, cu toate ca zona se afla in administrarea institutiei.