Actorii de pe piata eco pot descarca de pe net si folosi in mod liber materiale de promovare a roadelor bio create de CE. Organizatiile profesionale din sector pot depune si propuneri de campanii de popularizare a produselor eco pe piata interna.
Comisia Europeana (CE) a initiat o noua campanie europeana de promovare a produselor ecologice sub sloganul-cheie "Agricultura ecologica. Buna pentru natura, buna pentru tine". In afara acestui slogan central, campania mai cuprinde si alte sloganuri si mesaje-cheie, cum ar fi: "Agricultura ecologica. Pur si simplu buna"; "Agricultura ecologica. Este felul nostru de a fi".
CE a lansat si o pagina multilingva de internet dedicata agriculturii eco www.organic-farming.europa.eu. Cei interesati vor gasi aici informatii utile despre agricultura fara chimicale, in timp ce pentru profesionistii din sector sint disponibile, gratuit, materiale de marketing si promovare. Si producatorii, procesatorii sau comerciantii autohtoni pot descarca de pe acest site brosuri, afise, bannere, reclame, pliante, dar si spoturi de promovare pentru radio si tv in limba romana. "Siglele nationale, regionale sau alte sigle ale agriculturii ecologice pot fi adaugate materialului, dar continutul nu poate fi modificat in nici un alt sens", se precizeaza pe site.
FINANTARI. In plus, actorii eco autohtoni pot crea, cu cofinantare europeana, propriile campanii de promovare. Ministerul Agriculturii si Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura au lansat un apel catre organizatiile profesionale si interprofesionale din sectorul agroalimentar sa depuna propuneri de programe de informare si promovare pentru produse agricole pe piata interna. Pina la 30 noiembrie 2008, cei interesati trebuie sa transmita propunerile care trebuie sa respecte conditiile din caietul de sarcini.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul National