Calea Mosilor a avut in anii ’70 o soarta ciudata. Jumatate a fost demolata, jumatate lasata de izbeliste. Mosilor Nou s-a nascut din sistematizarea tip Ceausescu, dupa demolari otova. Mosilor Vechi a fost ignorat si intr-un fel i-a prins bine, mai poate pastra ceva din istoria sa. N-o face insa nimeni. De Mosilor Vechi se vorbeste doar in perioade electorale, cind candidatii isi lipesc inconstient chipul de ranile cladirilor.
Mosilor Vechi se urneste greu catre Obor dintr-un loc ingust, sufocat, aiuritor de aglomerat, de la capatul unei strazi chinuite si fara noroc, Cavafii Vechi. Cavafii Vechi se afla in aceeasi stare nenorocita dintotdeauna (ca de altfel si strada cu care se intersecteaza, Baniei): trotuare sparte, mirosuri grele, aurolaci, manglitori, lucrari edilitare neterminate sau prost incheiate, spre disperarea locatarilor si in dispretul trecatorilor si al promisiunilor electorale. Strada din buricul Bucurestilor si-a mincat malaiul cind pe aici incepea Podul Tirgului din Afara, cum se numea Calea Mosilor. Dar cine mai are vreme de istorie? "Gospodarii" sectorului, citi au fost din ’98 incoace, erau dintre cei convinsi ca istoria nu tine de foame. Adica nu conteaza.
PATANIA ENGLEZOAICELOR. Am fost martorul intimplarii unor englezoaice, care, iesind dintr-o cocheta cafenea de pe Hristo Botev, s-au indreaptat spre hotelul de lux de pe Mosilor (il vom mai pomeni) cu batistele la nas. Le trecuse de turism la Bucuresti. Calea are asfalt si linii de tramvai noi. Ceea ce e minunat. Pe de alta parte, e ca si cum ti-ai pune parchet intr-un apartament cu igrasie si closetul infundat. Pe lungi distante, daca nu-i praf (dar e!), pute ca dracu’. Ca si acum un an, doi, cinci sau zece etc. Pe o harta a miesmelor Capitalei, s-ar afla pe unul din primele locuri. Rivalizind cu duhoarea din gangurile Bucurestiului, din statia de autobuz de la Biserica Boteanu, vizavi de Lido, unde apuci sa te urci in masina daca n-ai lesinat din cauza mirosului de urina. In treacat fie zis, pe strazile Bucurestiului te simti bine numai dupa o ploaie zdravana. Sau sub tei, la vremea infloririi lor. Incolo, praful si exhalatiile iti taie elanurile de promenada.
CAZUL SOLACOLU. Mosilor are doua probleme de rezolvat: salubrizarea si salvarea unor constructii ce merita sa traiasca. De pilda, fostul Han Solacolu, despre care Jurnalul National a mai scris. Constructia a murit incet si definitiv. Proxenetii si curvele fac legea in zona. Hanul e o ruina. Prin gavanele ferestrelor si usilor terorizeaza pestilential asfaltul cu putori ce explodeaza din incaperile pline cu excremente.
Mosilor Vechi a facut obiectul tuturor campaniilor electorale postrevolutionare. Pentru Hanul Solacolu n-au lipsit promisiunile, ideile. Nici una n-a prins viata. Hanul este cladire de patrimoniu, au trecut pe aici Alecsandri, Eminescu, Constantin Tanase, Maria Tanase, Liviu Rebreanu, fratii Teodoreanu. Exista doar o placa de marmura jegoasa, stearsa de vremuri, dupa un bulgar, Karavelov, scriitor si jurnalist. Hanul este retrocedat, iar urmasii lui Solacolu l-au scos la vinzare. Exista institutii care-l vor, de exemplu Uniunea Arhitectilor, de asemenea exista si un excelent proiect de salvare facut de o studenta la Arhitectura.
Nu misca nimeni. Cladirea exhala duhori de nesuportat si uriteste calea.
HAZNALE IN STRADA. Vara, pe canicula, e dezastru. Vizavi de Biserica Sfintilor, asezata la intilnirea Strazii Sfintilor cu Mosilor, de-o parte s-a ridicat un hotel de patru stele (spre care mergeau englezoaicele, carora li se acrise de atita turism), de cealalta, abia se tin pe picioare case mizere cu bulina rosie. La doi pasi de hotelul de lux, la coltul cu Str. Dumitru Staniloaie, o hazna descoperita inconjurata de boarfe jegoase imprastie duhori de nesuportat. Numai si pentru acest loc respingator si periculos, Mosilor ar trebui sa intre in carantina. Pe ruinele de pe Calea Mosilor, panourile sau afisele candidatilor la primarii sint ridicole. De la inaltimea zidurilor crapate, politicienii n-au greturi. Mosilor nu are gropi si liniile de tramvai nu mai sint bombardate. E in regula. Dar pune asfalt si tramvai pe linga groapa de la Glina. Panourile publicitare ale unei firme imobiliare ce construieste cartiere de lux lipite linga saracimea din case cu bulina par cinice. Vizavi de Hanul Solacolu, locatarii unei case-vagon, paraginite si fara valoare, garnisite cu antene parabolice, stapinesc trotuarul. Din cind in cind, fetele traverseaza rapid strada si dispar in incaperile bolnave ale hanului.
Case frumoase
Pe Mosilor sint si oaze de frumos. Unele din vremuri bune, altele refacute de proprietari cu gust, citeva noi: cladirea Vinatorilor si Pescarilor, blocurile moderne ridicate intre cele doua razboaie mondiale (apropo de "Micul Paris"), intrarea Vermont, un club, sediul citorva firme. Marcel Iancu, unul dintre pionierii arhitecturii moderne romanesti, spunea prin anii ’34 ca, in Bucuresti, e nevoie de o mina de fier, ca sa largeasca si sa indrepte strazile. Afirmatia era valabila si pentru Mosilor Vechi. N-a fost sa fie. Azi, demersul e complicat, tine de strategii si proiecte de anvergura. Noul Mosilor a trecut prin asa ceva prin procesul de resistematizare. Pusa la pamint, largita si placata cu pereti de beton, blocuri aproximativ identice. Dar aici e inca bine, sint unele rezolvari arhitectonice si urbanistice fericite fata de alte zone. Conteaza insa si ce pastrezi, ca sa nu vii de nicaieri. Strazile si casele vechi cer mai mult. Au nevoie de cineva care sa mearga in "sensul timpului", intelegindu-le rostul. Urbanizarea nu e cheltuiala, ci imbogatire. O zicea tot Dem. I. Dobrescu, omul care avusese ideea sa acopere Lipscaniul ca sa faca o promenada pentru romance, fiindca erau frumoase, care gindise "Metropolitanul" pe sub Dimbovita, ca sa fluidizeze circulatia.
Tramvaiul nr. 1
Calea Mosilor a ratat statutul aristocratic de strada centrala, cum a fost Calea Victoriei, destinul ei fiind legat de nevoia bucuresteanului, in mare parte tirgoveti si negustori, de a ajunge la Mosi, in Obor. Din apropierea fostei Piete a Unirii (Tirgul Domnesc) – piata cu tarani adevarati si hale in care vindeau carne macelari de meserie – se indrepta ca beata catre Obor. Pina la intersectia cu Bdul. Carol n-avea o linie dreapta. Se afla intre primele strazi ale Bucurestiului care s-au pricopsit cu tramvai cu cai, tramvaiul nr. 1, montat de englezi. Pleca de la Cimitirul Sfinta Vineri (din Grivita), o lua pe la Luterana, pe Regala, ajungea la Coltea si in sfirsit pe Calea Mosilor, tinind-o pina la Obor. Negustorii ridicasera de-a lungul ei case mai ambitioase sau mai saracacioase, care mai la drum, care mai retrase, fiecare dupa cum l-a taiat capul, dupa cum avea terenul, dupa grosimea pungii. Intre ele insa, si blocuri moderne ca in Parisul anilor ’20. Casele s-au pastrat asa pina azi cit s-au pastrat, mai uscindu-se pe picioare, mai stind sa le cada balconul, unele cu calcanele un vesnic pericol, pricopsite cu bulina rosie de pericol seismic. Numai ca strada asta strimta, care abia respira in traficul sufocant, cu trotuar aproape lipit de linia tramvaiului, se arata deosebit de utila, salveaza circulatia de pe Bd. Carol 1 si de la Universitate.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul National
