Peste 400 de familii de albine din judetul Buzau au murit dupa ce proprietarul terenului din vecinatatea crescatoriei si-a tratat culturile agricole cu pesticide agricole. Incidentul a avut loc acum doua saptamini in comuna Merei, judetul Buzau, acuzat fiind inginerul agronom Calin Valeriu, care ar fi tratat o cultura de rapita cultivata pe o suprafata de 40 de hectare cu substanta Calipso, fara sa anunte auto-ritatile. In zilele urmatoare au aparut mortalitati de proportii dezastruoase la mai multi apicultori din satele Lipia, Ciobanoaia, Gura Saratii, Dealul Viei si Ograzile. Se estimeaza ca peste 400 de familii de albine au avut de suferit, desi unele dintre acestea se aflau la o distanta de peste 2,5 km de zona stropita.
LEGISLATIE. In conformitate cu Ordonanta 45/2001, intr-o asemenea situatie se constituie o comisie care ancheteaza cazul, comisie din care fac parte reprezentantul DSV, cel al unitatii fito-sanitare locale, cel al asociatiei apicultorilor din regiunea respectiva si al consiliului local din localitatea unde s-a facut tratamentul incriminat.
S-au prelevat probe din albinele moarte si din plantele tratate, care au fost trimise la laborator pentru analize.
Apicultorii pagubiti sint hotariti sa nu renunte prea usor si sa il actioneze in justitie pe cel sau pe cei care se vor dovedi vinovati si sa nu se multumeasca cu despagubiri ridicole (un sac de zahar la 20 de stupi afectati), asa cum li s-a propus.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul National