Informatia Zilei: Sefii garzilor de mediu au fost schimbati pe criterii politice

Fostul comisar de pe Maramures, Calin Crisan, a intentat proces conducerii GNM la Curtea de Apel Cluj

Dupa inlocuirea democratului Silvian Ionescu de la conducerea Gazii Nationale de Mediu cu liberalul Octavian Popa, in institutie s-a instalat haosul. Popa s-a apucat sa reorganizeze GNM dupa criterii doar de el stiute. In acest sens, a fost actualizata Hotararea de Guvern nr. 1224/2007, absolut nefundamentata, pe baza careia au fost desfiintate Comisariatele Regionale ale GNM, printre care si cel de la Cluj, de care apartinea Garda de Mediu Maramures.

Garda de Mediu Maramures a fost condusa de comisarul sef Calin Crisan inca de la infiintarea ei, din 2003. Functia lui era la nivelul unui sef de serviciu. Odata cu desfiintarea comisariatului regional, a fost emisa decizia de schimbare din functie a lui Crisan. Cei care cunosc foarte bine situatia din GNM spun ca toate schimbarile de sefi din cadrul comisariatelor judetene s-au facut pe criterii politice. Surprinzator este faptul ca in cazul lui Crisan, care a fost demis in 15 ianuarie, nu se stie pe ce criterii s-a actionat, de vreme ce acesta nu este inregimentat politic si nici nu si-a manifestat simpatia fata de vreun partid.

E drept ca au circulat niste zvonuri, cu putin inainte de destituirea sa, potrivit carora ar intentiona sa se inscrie in PD. Crisan neaga aceasta varianta, motivand ca schimbarea lui Silvian Ionescu din fruntea GNM si iesirea PD de la guvernare, nu a incurajat niciun sef de institutie deconcentrata sa se inscrie in acest partid, eventualii doritorii riscand sa-si piarda posturile. "M-am convins ca peste tot se actioneaza doar pe criterii politice, pregatirea sau capacitatea profesionala nu au nicio importanta. N-am facut politica, dar iau in calcul aceasta varianta pentru ca in Romania nu se mai poate face nimic daca nu esti inregimentat la un partid", ne-a declarat Calin Crisan.

26 februarie, primul termen de judecata

Decizia GNM de desfiintare a comisariatelor regionale si destituirea sefilor din fruntea sucursalelor judetene pe criterii politice, nu are nicio justificare. Practic, personalul administrativ din cele 42 de comisariate judetene se va mari considerabil, in comparatie cu cel care era necesar in opt comisariate regionale. Dupa destituirea din functie, Crisan a ramas in cadrul institutiei. Vinerea trecuta a primit o decizie prin care i se incredinteaza un post de executie. Crisan a intentat proces conducerii GNM la Curtea de Apel Cluj, instanta abilitata sa judece aceste litigii, prin care solicita anularea deciziei de destituire din functie. Procesul este intentat in nume personal pentru ca si decizia de destituire a fost emisa individual.

Primul termen de judecata a fost fixat pe 26 februarie. Calin Crisan: "Eu pot spune ca reprezint un caz oarecum fericit, pentru ca mi s-a pastrat un loc de munca, in comparatie cu alti colegi de-ai mei care s-au trezit dati afara din slujbe, in conditiile in care HG 1224/2007 specifica foarte clar ca numarul total de personal, pe tara, al GNM ramane acelasi. De aici se poate trage concluzia despre bunele intentii si seriozitatea celor care conduc GNM la ora actuala".

Pentru mai multe informatii vizitati Informatia Zilei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri