Conform declaratiei inspectorului din cadrul Serviciului de Administratie a Domeniului Public, Zvaleni Andrei, anul acesta au fost amenajate in centrul orasului Negresti-Oas doua randuri de flori timpurii – cum ar fi panselutele – dar si flori de vara si toamna.
Tot in acest an in parcuri s-au plantat peste 40 de puieti de tei, mesteacan sau stejar, iar pe strazile Victoriei si Pietii s-au pus peste 50 de puieti de arbori ornamentali.
Inspectorul Zvaleni Andrei a dorit sa mai precizeze ca s-au organizat actiuni de ecologizare a raurilor care strabat orasul si a unor zone unde s-au creat depozite ad-hoc de gunoaie. La aceste actiuni organizate periodic de angajatii Serviciului ADP au participat aproximativ 2.000 de elevi, atat din scolile generale, cat si din licee.
Printre actiunile cu care Serviciul se lauda mai enumeram reinnoirea si vopsirea tuturor bancutelor si cosurilor de gunoi din parcuri si de pe strada Victoriei. Tot de la interlocutorul nostru am aflat ca printre actiunile de viitor ale Administratiei Domeniului Public se afla montarea a 100 de cosuri de gunoi pe strada Victoriei, precum si pe strazile principale ale orasului, intretinerea zonelor si spatiilor verzi, dar si mentinerea ordinii si curateniei la nivel de oras.