Reprezentantii societatii civile au salutat intentia legislativa a Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) de a interzice schimbarea destinatiei terenurilor prevazute ca spatii verzi. Mesajul a fost exprimat in cadrul unei dezbateri intre membrii legislativului si reprezentantii ONG-urilor, care a avut loc, miercuri, la MMDD.
Participantii au fost de acord si cu amendamentul prin care autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a actualiza Planurile Generale de Urbanism, in scopul identificarii suprafetelor disponibile pentru asigurarea minimului de spatiu verde.
In final, Lucia Varga, secretar de stat in cadrul MMDD, a anuntat intentia de a continua si in 2008 implementarea programelor privind spatiile verzi, mentinonand ca a fost aprobata si alocarea fondurilor necesare pentru continuarea in acest an a "Programului national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati".
Proiectul privind interzicerea schimbarii destinatiei spatiilor verzi se afla, in prezent, la Parlament.