AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa, investeşte 300 milioane euro pentru a construi în România o fabrică eco-inteligentă de oțel-beton și sârmă laminată.
Potrivit companiei, acesta va fi primul proiect greenfield din Europa în ultimele decenii în producţia de oţel şi va stabili un nou standard pentru industria siderurgică privind reducerea emisiilor poluante. Unitatea de producţie va include o oţelărie şi un laminor, dar și un parc fotovoltaic cu o capacitate de 100 MW. În prezent compania are în vedere mai multe locații pentru construcţia acestia.
Fabrica eco-inteligentă va avea cel mai scăzut nivel al emisiilor generate de o unitate de producție a oțelului la nivel mondial, atât în ce priveṣte gazele cu efect de seră, cât ṣi pulberile în suspensie (praf). De asemenea, consumul de apă va fi unul minim, prin tratare ṣi recirculare, asigurând „cel mai înalt nivel de economie circulară”. Noua tehnologie inovatoare, gândită și dezvoltată în ultimii doi ani, are potenţialul de a situa România în fruntea inovaţiei în sectorul siderurgic.
Combinatul va avea o capacitate de producție de aproximativ 600.000 tone/an de oțel – beton și sârmă laminată. Investiţia grupului Beltrame va contribui la crearea a aproximativ 250 de noi locuri de muncă directe la nivel local, precum și la aproape 1.000 de locuri de muncă indirecte, dintre care cel puţin 800 în faza de construcţie ṣi circa 150 în faza de producţie.
„Provocarea industriei siderurgice este să se alinieze obiectivelor de mediu stabilite prin Pactul Verde European, cu toate că targetul de emisii zero sau, altfel spus, producerea de ‘oţel verde’ este imposibil de atins cu tehnologia existentă. Cred că astăzi greenwashing-ul este un fenomen foarte comun, care conduce la exagerarea termenilor ‘verde’ şi ‘emisii zero’. Proiectul dezvoltat de Beltrame Group va stabili un progres fără precedent în sectorul siderurgic datorită proiectării şi tehnologiilor inovatoare prevăzute, care fac posibilă reducerea la minimum a emisiilor poluante generate în activitatea de producţie. Este un proiect în care am investit multă muncă, dedicare și timp, iar prin această investiţie, grupul îşi demonstrează angajamentul față de atingerea țintelor de mediu şi de valorificarea resursele locale”, a declarat Carlo Beltrame, Country Manager AFV Beltrame în Franța și România, Group Business Development.
În sectorul construcţiilor, consumul intern de oţel – beton ṣi sârmă este de circa 1,4-1,5 milioane tone pe an. Acesta este estimat să crească în următorii cel puţin 10 ani, în special datorită investiţiilor guvernamentale în infrastructura publică, dar ṣi a investiţiilor private. În prezent, România importă aproape în totalitate cantitatea de oțel – beton necesară.
Producția internă de oțel-beton și sârmă poate deveni un pilon de susţinere pentru economia românească, deoarece elimină necesitatea exportului de fier vechi și a importului produselor finite. Aceasta ar contribui la îmbunătăţirea balanței comerciale a României și, de asemenea, la reducerea substanțială a emisiilor de domeniul 3 (Scope 3) generate indirect de activitățile de logistică, precum transportul materiilor prime și al produselor, eliminarea deșeurilor etc.
Grupul Beltrame deține în România combinatul siderurgic Donalam, specializat în producția de bare de oţel laminate la cald şi oţeluri speciale, cu utilizări în diverse industrii, de la petrol și gaze, auto, echipamente mecanice mari și hidraulice, la maşini şi echipamente agricole. Compania are peste 270 de angajați și exportă anual circa 180.000 tone de produse pe piața europeană. Pentru acest an, Donalam estimează o cifră de afaceri de peste 130 milioane euro, cu o creștere mai mult decât dublă faţă de cea înregistrată anul trecut.
Înființat în 1896, AFV Beltrame Group este în prezent unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa. Grupul deţine 6 fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.000 de angajați, peste 2 milioane de tone vândute anual și activități comerciale în peste 40 de țări.
Donalam, cu sediul în Călărași, este unul dintre principalii jucători din industria barelor de oţel laminate la cald și oțeluri special din Europa. Compania a fost înfiinţată de către AFV Beltrame Group în 2006, iar un an mai târziu, în 2007, a achiziționat un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca, de la Tenaris. Compania deține peste 270 de angajați și vinde anual aproximativ 120.000 tone de bare de oțel.