Hidrogenul verde, produs din energie regenerabilă, alături de combustibilii verzi în general, urmează să joace un rol din ce în ce mai important pentru decarbonizarea economiei românești și a întregii economii europene. Hidrogenul are multiple utilizări, ca purtător de energie sau înlocuitor pentru combustibilii fosili în agricultură, transport sau industria energofagă. Chiar dacă azi hidrogenul se produce cu costuri mari, ne așteptăm ca acesta să se apropie de cel al combustibililor fosili în viitor, având în vedere stabilizarea piețelor europene de energie, evoluția tehnologiei și concurența sporită cu importurile. Toate acestea vor crește competitivitatea pe termen lung a hidrogenului ca sursă de energie cu emisii scăzute de carbon, cu condiția să apară și infrastructura necesară. În plus, energia verde sustenabilă va contribui și la securitatea regională, dat fiind războiul din Ucraina. În același timp, va oferi oportunități industriei să coopereze în cercetarea și dezvoltarea noilor tehnologii.
România abia începe să exploreze rolul hidrogenului în politica sa energetică, proiectul Strategiei privind hidrogenul fiind aproape de finalizare.
Ioannis Kalapodas, șeful biroului din București al European Energy România, spune că, deși deocamdată în România potențialul pentru hidrogen abia începe să fie explorat, România va trebui să-și sporească ambițiile în viitor, luând în considerare și exemple de bune practici din alte țări UE. Kalapodas a prezentat două astfel de proiecte ale European Energy care se află acum în faza finală de construcție în Danemarca. Primul este o fabrică de producție pe scară largă a e-metanolului în Kasso, care va folosi energie electrică din propriul parc de energie solară cu o capacitate de 300 MW. Parcul solar este cel mai mare din nordul Europei, iar e-metanolul care va fi produs din acesta servește clienți mari precum Maersk, Lego Group, Novo Nordisk. Cel de-al doilea proiect, la scară mai mică, este o fabrică de hidrogen verde, va folosi energie din propriul parc eolian din Made și va furniza hidrogen la nivel local, sprijinind decarbonizarea portului Esbjerg. Odată cu producția de hidrogen verde se generează și o cantitate mare de căldură. Aceasta, în loc să fie irosită în atmosferă, alimentează rețeaua locală de încălzire centralizată la care sunt conectate, într-o primă fază, 200 de gospodării din Esbjerg – demonstrând astfel că producția de energie electrică, încălzire și combustibil se pot îmbina eficient într-un singur proiect.
Specialiștii spun că, pentru a fi considerată „verde”, producția de hidrogen trebuie să nu crească emisiile în altă parte. Chiar dacă o mare parte din hidrogenul consumat în UE ar trebui importată pentru a ține pasul cu cererea, amprenta de carbon pentru hidrogenul importat se poate reduce prin impunerea unui preț pe emisiile de carbon la granițele UE.
Evangelos Gazis, șeful Aurora Energy Research pentru Europa de Sud-Est, a observat că România dispune de sume importante de bani europeni pentru decarbonizare sub formă de grant, ca Fondul de Modernizare și Facilitatea de Redresare și Reziliență, care ar putea accelera investițiile și proiectele pilot în hidrogen. Instalațiile de energie eoliană și solară onshore cu factor de capacitate mare pot contribui la economii importante de costuri până în 2050 pentru producția co-localizată, ținând cont de faptul că acum România încă are printre cele mai mari prețuri de retail la energie electrică în bandă.
Actele delegate ale UE definesc hidrogenul regenerabil pe baza a trei criterii: adiționalitate, ceea ce înseamnă că pentru hidrogenul verde trebuie instalată o capacitate suplimentară, nouă, de energie regenerabilă; corelare geografică, în sensul că sursa de energie și producția de hidrogen trebuie să fie în aceeași zonă de licitație sau într-una învecinată; și corelare temporală între momentul în care se produce energia și cel în care se produce hidrogenul.
Proiectele în care producția de energie electrică din surse regenerabile este strâns „cuplată” teritorial cu producția de hidrogen au cele mai mari șanse să devină viabile economic, indiferent dacă acestea sunt sau nu conectate la rețeaua de energie electrică. Totuși, în România nu există încă un cadru legal specific care să sprijine apariția tehnologiilor ”Power-to-X” – tehnologii care permit folosirea energiei regenerabile excedentare pentru producerea de combustibili fără emisii. Un Road Map clar, care să specifice rolurile diferitelor autorități publice implicate și planurile concrete de dezvoltare a infrastructurii, precum și formele de sprijin financiar disponibile, ar permite companiilor din domeniul Power-to-X să-și formuleze planuri de investiții sustenabile pe termen lung și ar facilita intrarea acestora în piață. La fel de important este faptul că aceste investiții au nevoie de un climat investițional prietenos în România, cu mai puțină birocrație și proceduri de autorizare mai rapide, cu un cadru favorabil încheierii contractelor pe termen lung cu clienții și în care să existe instrumente financiare de partajare a riscurilor. Odată aranjate toate piesele acestui puzzle, e-metanolul și hidrogenul din surse regenerabile ar putea concura realmente cu combustibilii fosili, ceea ce ar accelera tranziția către combustibili verzi în industria grea și transporturi.
