Tribunalul Bucuresti a respins miercuri contestatiile traderilor de energie formulate impotriva masurilor administratorului judiciar Euro Insol de neinscriere a creantelor acestora in Tabelul Preliminar al creantelor debitoarei Hidroelectrica inregistrat la 10 Septembrie 2012. Valoarea creantelor ce fac obiectul acestor contestatii este de peste 1,9 miliarde lei, a anuntat administratorul judiciar al companiei, Euro Insol.
Din cele 74 de contestatii s-au solutionat pana in prezent 73, ramanand de judecat doar contestatia Alpiq RomIndustries care probabil va avea termen de judecata in luna mai 2013”, spun reprezentantii Euro Insol.
Valoarea creantelor revendicate de cei 381 creditori insumeaza 5,4 miliarde lei. Dintre acestea doar 3,5 miliarde au fost recunoscute de catre administratorul judiciar, 1,1 miliarde lei au fost respinse, iar 800 milioane au fost admise sub conditia prezentarii unor documente justificative suplimentare.
Principala cauza a insolventei Hidroelectrica o reprezinta incheierea contractelor bilaterale cu traderii de energie electrica prin care societatea a fost prejudiciata cu peste 1,1 miliarde euro doar in perioada 2006-2012.
In urma esuarii negocierilor dintre administratorul judiciar si traderii de energie, contractele acestora au fost denuntate. Cantitatea de energie disponibilizata din contracte a fost vanduta pe bursa la un pret cu 100 lei/mwh mai mare decat in contractele bilaterale, generand doar in ultimele cinci luni ale anului trecut venituri suplimentare de peste 50 milioane euro.
La termenul din 20 martie 2013 s-au judecat contestatiile formulate de Energy Holding, Alpiq RomEnergie si EFT AG privind denuntarea contractelor bilaterale si contestatiile Alro, Elsid si Electrocarbon privind activarea clauzei de forta majora din 07 august pana la 01 decembrie 2012.
Avand nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amanat de 3 ori pronuntarea pana la 10 aprilie 2013. Astfel, a respins contestatia formulata de Alpiq RomEnergie prin care solicita daune de 719 milioane lei, contestatia Energy Holding prin care solicita 91 milioane lei, Alro SA 129 milioane lei, Elsid 13 milioane lei, Electrocarbon 18 milioane lei.
Euro Insol a fost aparat in instanta de avocatii de la Borza si Asociatii in consortiu cu Piperea si Asociatii in timp ce traderii de energie au fost asistati de primele 10 case de avocatura din Romania. Tuca Zbarcea si Asociatii a reprezentat Energy Holding, Schoenherr si Asociatii – Alpiq RomEnergie, Zamfirescu, Racotii, Predoiu – Alro SA, Stoica si Asociatii – Elsid si Electrocarbon, Musat si Asociatii – EFT AG.