Alex Burcea, trompetistul si flautistul trupei Mandinga nu se considera a fi nici ecologist, nici poluator. Nu iroseste apa, nu arunca gunoaie pe jos, nu face colectie de pungi din plastic. Toate acestea nu vin din dorinta de a-si crea o imagine eco, ci din educatie. Artistul considera ca a respecta natura e un gest de bun-simt.
“Nu stiu daca nu cumva voi fi criticat ca am acceptat sa scriu aici. In fond si la urma urmei, nu m-am remarcat niciodata in peisajul public ca sustinand vreo cauza ecologica. Am fost crescut sa respect mediul si sa consider ca sunt „mai bun” daca o fac. Un fel de militarie ce avea ca scop sa ma faca sa „stiu de frica” mediului, care s-ar putea supara daca nu ma supun lui. Cam asa vedeam povestea prin ochii copilului de atunci, caruia i se spunea cu o tarie si o repetivitate hipnotica faptul ca a arunca lucrurile nefolositoare haotic mi-ar imprima un stigmat de „neom”. Atunci gandeau altii pentru mine si ma obligau sa gandesc la fel. Peste ani insa a intervenit constiinta. Aceeasi constiinta care sapa adanc in noi si imi ridica intrebari pe care nu credeam ca le am ascunse in mine.
Pe langa constiinta as adauga si constientizarea. Constiinta – pentru ca ea e motorul de a face ceva bine si de a avea grija si de altceva/altcineva decat propria persoana – si constientizarea – pentru ca prin ea reusim sa ne analizam actiunile, sa le ponderam, sa le gandim.
Cautam aprobarea in tot ce facem. Asta ma irita la oameni – faptul ca le e rusine de ochii acuzatori, insa, cand sunt singuri, renunta la a se mai controla. Asa cataloghez eu ipocrizia in cea mai acuta faza a ei si falsitatea cu care se imbraca marea majoritate a oamenilor, chiar si in problemele ecologice.
Cred ca eu am bun-simt fata de mediu. Nu arunc gunoiul pe strada si am mereu un comentariu acid la adresa nenorocosului care o face. Ii vad cum o fac pe furis si nu ai cum sa nu le servesti o doza de „aratat cu degetul”. Pacat ca unii oameni sunt prea lasi ca sa atraga atentia cand ii deranjeaza ceva.
Locuiesc singur, asa ca nu are cine sa-mi atraga atentia cum ar trebui sa ma comport. Stiu ca nu cer lacom pungi la casa de marcat pentru a-mi indesa cumparaturile. Prefer caratul, asa macar sunt sigur ca nu ratacesc nimic pana acasa.
Pana acum ceva timp conduceam o masina scandalos de puternica. Consum imens, mica, deloc practica. Am vandut-o si acum conduc o motocicleta cuminte. E placut, probabil si mai ecologic. Mi-am dat seama ca nu prea am fost inteles pentru alegerea facuta. Din nou, remarc ca altul e normalul la care se raporteaza majoritatea. Ecologic e sa nu irosesti apa si nu o fac. De obicei nu agreez lucrurile inutile in viata mea. Nu las niciodata apa sa se iroseasca, fie cand ma spal pe dinti, spal legume sau la activitatile casnice.
Ma bucur de mediu in orice forma a lui si consider ca trebuie sa dau ceva in schimb pentru asta. Sa arat o forma de respect, de grija, de atitudine, mai ales ca ma simt bine in mijlocul naturii. Ar fi pacat sa nu pastrez intact locul unde imi incarc bateriile. Nu sunt gesturi evidente, ci un acord de ambele sensuri. Un acord care la o scara mai mare poate rupe ciclul distrugerilor. Ne-am obisnuit cu abundenta mediului, am capatat satisfactie de pe urma ei, este la discretie si o ignoram. Nu observam insa ca acest mediu, intr-un final, se va consuma.
Nu am nicio putere, nici asupra maselor, nici macar asupra unui singur om. Nu pot convinge sa se actioneze corect. Nu am militat niciodata pentru asta. Poate muzica pe care o fac o sa-mi dea sansa sa vorbesc despre asta. Insa nu vad alta cale sa raspunzi la generozitea mediului decat tot prin generozitate. De orice fel. In orice fel. Constant. Constient."
