Gorj: A demarat ,,Luna plantarii arborilor”

Silvicultorii gorjeni au declansat, luni, oficial, in Ocolul silvic Targu-Jiu, "Luna plantarii arborilor", prilej de educare, formare si dezvoltare a constiintei forestiere in randul populatiei, transmite Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de Directia Silvica Targu-Jiu, in perioada 15 martie – 15 aprilie, pe raza celor 12 ocoale silvice din subordinea acesteia, vor fi organizate actiuni concretizate in peste 80 de hectare de plantatii, completari si refaceri, la care vor fi utilizati aproximativ de 400.000 de puieti din specii autohtone valoroase si repede crescatoare.

De asemenea, se vor efectua semanaturi de rasinoase in solarii, pe o suprafata de 320 de metri patrati, de pe care se preconizeaza obtinerea, in toamna, a peste 350.000 de puieti de molid, vor fi repicati peste 290.000 de puieti de rasinoase, butasiti 10.000 de puieti de plop si executata semanarea a 150 de ari cu salcam, din care se vor obtine peste 300.000 de puieti apti de plantat in anul 2010.

In cadrul manifestarilor desfasurate sub genericul "Luna plantarii arborilor" se inscriu si actiunile de igienizare si curatenie din padurile limitrofe localitatilor, drumurilor nationale, in ariile naturale protejate, precum si in incintele de cantoane silvice, la care vor fi antrenati, pe langa personalul silvic, elevii si tinerii.

spot_img

Ultimele știri