Odata cu alegerile din Australia, in urma carora primul ministru John Howard a fost indepartat, Statele Unite au ramas singura economie majora a lumii care se opune Protocolului de la Kyoto, informeaza WBCSD.George Bush nu mai are, astfel, fara sprijin inaintea conferintei de la Bali care se desfasoara intre 3 si 14 decembrie.
La aceasta conferinta organizata de ONU, vor incepe negocierile pentru stabilirea unui succesor al Protocolului de la Kyoto. Sunt vizate reduceri masive ale emisiilor de gaze cu efect de sera si acordarea de sprijin tarilor sarace care se confrunta cu efectele incalzirii globale.
"Sunt vesti foarte bune pentru Protocolul de la Kyoto. Este un eveniment foarte important in dezbaterea climatica internationala dar si pentru conferinta de la Bali. Bush si SUA vor ramane si mai izolati", a declarat Shane Rattenburg, directorul politic al Greenpeace.
In martie 2001, intr-unul dintre primele sale acte ca presedinte, George Bush a declarat ca nu va supune Protocolul ratificarii Senatului.
Presedintele american s-a bucurat de sprijinul prim ministrului australian care a sustinut ca Protocolul de la Kyoto este o pierdere de timp deoarece nu se bucura de adeziunea celor mai mari poluatori. Succesorul lui John Howard, laburistul Kevin Rudd, a declarat deja ca va supune cat mai curand ratificarii Protocolul si ca participa la intalnirea de la Bali.
Directorul WWF pe probleme climatice, Hans Velrome, considera ca este improbabil ca in atat de putin timp, Kevin Rudd va putea sa joace un pozitiv la Bali, dar ca cel putin Australia nu va mai detine rolul negativ.
El considera de asemenea ca izolarea SUA va creste nivelul lobby-ului care se face deja la Washington in favorea intoarcerii tarii la masa negocierilor si pentru fixarea unei tinte de reducere a emisiilor. Directorul WWF a adaugat ca acest lucru va fi posibil doar dupa plecarea lui Bush.
Australia este reponsabila pentru mai putin de 2% din totalul emisiilor mondiale de gaze cu efect de sera desi este o mare exportatoare de carbune, una dintre principalele surse ale incalzirii globale. Dupa ce va ratifica Protocolul de la Kyoto, vor mai ramane inca 30% de emisii la nivel mondial care nu intra sub incidenta niciunui tratat de limitare.
Ratificarea Protocolului ridica insa o serie de probleme pentru noul prim ministru. Realizarea obiectivelor stabilite pentru 2012 vor aduce masuri nepopulare si costisitoare pentru cresterea eficientei energetice si trecerea la surse alternative de energie.
Australia a admis initial sa mentina emisiile cu 8% deasupra nivelului din 1990. In 2005 insa acestea se situau cu 25,6% peste nivelul din 1990. Aceasta tara are la nivel mondial cel mai mare nivel al emisiilor pe cap de locuitor.
SUA si China, cei mai mari poluatori mondiali si responsabili pentru jumatate din totalul emisiilor, nu au tinte pentru reducerea emisiilor.