Gazeta de Sud: Poluare pe Dunare

In portul comercial din Drobeta Turnu Severin a avut loc o poluare cu produse petroliere. Incidentul s-a petrecut ieri-dimineata, in jurul orei 11.00, atunci cand lucratorii din portul comercial au observat ca din canalizarea municipiului se scurgeau in apele Dunarii motorina si substante uleioase si au anuntat imediat autoritatile. Angajatii de la Apele Romane au actionat imediat cu materiale bioabsorbante. Si pescarii care se aflau pe malul Dunarii la acea ora au spus ca au simtit miros de motorina. „Sunt aici de azi-dimineata (ieri – n.r.) si nu am observat nimic, pana acum o jumatate de ora, cand am vazut cum venea de pe canalizarea orasului motorina. Au venit cateva persoane, care aruncau niste prafuri din saci si dupa aceea au plecat cu salupa in jos pe Dunare”, a spus un pescar.

Reprezentantii Apelor Romane au spus ca o societate comerciala a lasat sa curga motorina si uleiuri pe canal, dar ca acestea nu reprezinta pericol nici pentru flora si nici pentru fauna. Pata de motorina s-a intins pe o suprafata cu o lungime de un kilometru si o latime de zece metri. „Am fost sesizati in aceasta dimineata ca in zona portului comercial a aparut de pe canalizarea orasului o pata de motorina, care a ajuns in apa. Am actionat cu materiale bioabsorbante, iar acum situatia este sub control”, a spus Magdalena Visomesan, reprezentanta a Apelor Romane.

spot_img

Ultimele știri