Gazeta de Sud: Gunoiul menajer din Targu Jiu, colectat selectiv

GORJ. Gunoiul menajer din Targu Jiu va fi colectat selectiv. Primele europubele au fost amplasate in zece locatii de pe domeniul public, urmand ca in alte 40 de zone sa fie plasate containere. In cele albastre se pun deseurile din hartie si carton, iar in cele galbene, PET-urile si dozele din aluminiu. Romeo Toba, directorul societatii POLARIS, care se ocupa de colectarea si transportul gunoiului menajer din Targu Jiu, a spus ca deseurile selective vor fi ridicate in fiecare zi cu un utilaj special. Acesta a precizat ca va demara o campanie de informare a cetatenilor in legatura cu necesitatea de a depune selectiv gunoiul menajer, iar daca nu se va respecta aceasta cerinta, va fi realizata o statie de selectare: „Trebuie sa informam populatia cu privire la depunerea selectiva a deseurilor, pentru a nu gasi altfel de gunoaie in aceste europubele. In cazul in care nu vom reusi, atat noi, cat si firma UEG, care se ocupa de amenajarea depozitului ecologic de gunoi, avem prevazuta in caietul de sarcini realizarea unei statii de sortare pentru gunoiul menajer”.

Deseurile vor fi valorificate

Europubelele pentru colectarea deseurilor din hartie, carton, plastic si aluminiu au fost amplasate, deocamdata, in statiile de autobuz din zonele Dacia, Parcul Central si Gara, Parcul Lido, Paralela 45 si langa Colegiul National „Tudor Vladimirescu”. Romeo Toba a explicat ca deseurile vor fi valorificate: „Gunoiul va fi ridicat si valorificat de POLARIS. Acest lucru va duce la scaderea cantitatii de resturi menajere depuse in groapa de gunoi, ceea ce va insemna o durata mai mare de exploatare”.

Este pentru prima data cand in municipiu deseurile menajere sunt colectate selectiv. Fosta societate care s-a ocupat de strangerea gunoiului a avut o tentativa de amenajare a unor locuri ingradite pentru diferite categorii de deseuri, dar a esuat.


Groapa actuala de gunoi va fi inchisa

Reprezentantii Primariei Targu Jiu au anuntat ca, din luna august, va fi dat in folosinta depozitul ecologic de gunoi, care va fi amplasat la marginea orasului, in zona Barsesti. Acesta este amenajat de firma austriaca UEG.

Marius Ionescu, directorul tehnic al Primariei Targu Jiu, a spus ca tot firmei UEG ii revine sarcina de a inchide actualul depozit de gunoi: „Firma care construieste groapa ecologica are sarcina s-o inchida pe cea actuala. Se lucreaza in prezent la documentatia de inchidere a actualului depozit de gunoi, care, dupa aprecierile noastre, va fi gata in aceasta toamna. Deseurile vor fi neutralizate si se va urmari in timp evolutia terenului”.

Pentru mai multe informatii viziteaza Gazeta de Sud

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri