Gardianul de Transilvania: Formaldehida de Sebes, intre protestele anti- Kronospan si balbaielile autoritatilor de mediu

Compania „Kronospan” Sebes este, de mai bine de un an, in mijlocul unui conflict generat de instalatia de producere a formaldehidei care functioneaza pe platforma industriala pe care o detine in judetul Alba. Scandalul a izbucnit la inceputul anului 2007, cand reprezentantii „Kronospan” au luat decizia de a „transfera” noua instalatie de formaldehida.

Aceasta era construita in proportie de aproape 90 la suta de pe aceasta societate pe o alta firma, numita „Kronochem”. Autoritatile locale si cele de mediu au sesizat imediat ilegalitatea si au dispus oprirea constructiei si, ulterior, demolarea acesteia. „Kronochem” nu detinea nici autorizatie de constructie si nici autorizatie de mediu pentru noua instalatie care prezenta un risc ridicat de poluare. Autorizatiile existente pe terenurile societatii „Kronospan” nu mai erau valabile in aceasta situatie. Astfel, au fost aplicate mai multe amenzi, s-a vorbit chiar si de o plangere penala, insa pana acum nu s-a intamplat nimic din punct de vedere al unei decizii definitive legate de noua instalatie.

Fabrica de formaldehida care functioneaza la Sebes are o capacitate de 30.000 de tone si nu mai este suficienta pentru a acoperi nevoile industriale ale companiei. „Kronospan” detine in municipiu doua fabrici de placi stratificate din lemn (PAL si MDF) pe care le-a achizitionat, in 2004, de la grupul italian „MDF Fratti”.

Organizatia Mondiala a Sanatatii considera formaldehida o substanta „potential cancerigena”, fara a exista un studiu stiintific clar care sa indice o legatura intre acestea. A fost suficient insa pentru a provoca o isterie locala concretizata prin proteste de strada. A existat chiar si un referendum local, care s-a dovedit un esec.

Atat „Kronospan”, cat si „Kronochem” au incasat, in 2007 si in 2008, amenzi totale de aproximativ 500.000 lei din partea Garzii de Mediu, ca urmare a neregulilor constatate in timpul controalelor efectuate dupa descoperirea constructiei ilegale de pe platforma industriala. „Au adoptat o tactica generala in raport cu toate sanctiunile acordate de Garda de Mediu. Au platit in termenul legal jumatate din valoarea amenzii dupa care au contestat procesul-verbal in instanta, avand in prezent 10 procese cu aceste doua societati”, a spus comisarul-sef al Garzii de Mediu Alba, Marcel Danet.

Potrivit aceleiasi surse, pana acum au fost castigate toate procesele. Cauza privind demolarea instalatiei de formaldehida este pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia cu termen in data de 28 mai 2008. Ultimul cuvant in acest proces il va avea Inalta Curte de Casatie si Justitie.

„”Kronochem” a depus toate demersurile necesare in vederea autorizarii si obtinerii acordului de mediu. Datorita caracteristicilor tehnice ale partilor componente ale instalatiei de formaldehida, s-a impus demararea lucrarilor de ansamblare, fara a exista niciodata intentia de a finaliza constructia sau de a o pune in functiune anterior obtinerii autorizatiilor necesare”, a precizat directorul „Kronochem” Sebes, Gheorghe Antal, in actiunea intentata impotriva Garzii de Mediu Alba.

Controversele legate de poluarea cu emisii de formaldehida a municipiului Sebes sunt accentuate si de faptul ca autoritatile de mediu nu au aparatura necesara efectuarii unor masuratori exacte.

Pentru mai multe informatii viziteaza Gardianul de Transilvania

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri