In ultimii 100 de ani, in Romania s-a accentuat tendinta globala de incalzire prin aridizarea climatului, a crescut frecventa de producere a unor valori extreme de temperatura si a precipitatiilor catastrofale, avertizeaza Administratia Nationala „Apele Romane”.
Romanii vor avea parte din nou de inundatii, fenomen ce va debuta in preajma sarbatorilor de Pasti, in a doua parte a lunii aprilie. Astfel, regiunile din nordul si sudul tarii ar putea fi afectate de viituri in lunile aprilie, mai si iunie, potrivit unei prognoze hidrologice prezentate, ieri, de catre Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor. „Problemele cele mai mari ar putea aparea la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai si in luna iunie. In prima perioada, pe langa precipitatiile asteptate, apele vor creste si in urma topirii zapezii. In cea de-a doua perioada, la inceputul lunii iunie, avem o ultima perioada de topire a zapezii de pe varfurile inalte, atat din tara, cat si de pe traseul Dunarii, astfel ca ne asteptam la cresteri de debite si pe fluviu, si pe raurile interne”, a declarat Petre Stanciu, directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor. Potrivit acestuia, in aprilie, mai si iunie, problemele legate de cresterile de debite prognozate nu vor duce la avertizari cu cod rosu, ci maxim la unele cu cod portocaliu. „Nu vom avea, in principiu, depasiri ale cotelor de pericol, ci maximum depasiri ale cotelor de inundatie, dar si acestea vor avea caracter local”, a precizat Stanciu. Perspectiva codului rosu nu este insa inlaturata complet. „Daca vom da cod rosu, atunci vor fi afectate populatia, bunurile, animalele si intr-un astfel de caz vom lua toate masurile necesare intr-o astfel de situatie si vom proceda ca anul trecut”, a adaugat directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor.
La vara, seceta si inundatiile vor alterna
Chiar daca specialistii anunta pentru nordul si sudul tarii ploi si depasiri ale cotelor apelor provocate de topirea zapezii de la munte, in luna aprilie vor exista si zone afectate de seceta. Astfel, cele mai mici valori ale apelor se vor inregistra in sudul Moldovei si in Dobrogea, zone in care, potrivit autoritatilor, apele subterane nu s-au regenerat complet dupa seceta extrema din 2007. „In aceasta perioada, in zona de sud a tarii, debitele au fost la jumatate din valoarea normala, dar asta nu inseamna inca seceta hidrologica. Debitele vor creste in lunile care urmeaza. Daca masele de aer care vor ajunge pe teritoriul tarii noastre vor veni dinspre Marea Mediterana, atunci vom avea importante viituri in zona de sud a tarii”, a declarat Petre Stanciu. In fata acestei posibilitati, autoritatile se arata insa optimiste: in perioada urmatoare, Romania va avea parte si de inundatii, si de seceta, dar de proportii mai mici decat in anii precedenti. „Nu vom avea inundatii ca in anul 2005, dar nici seceta din 2007. Vor fi alternante intre aceste situatii, cu perioade de precipitatii care vor provoca local inundatii, dar si perioade secetoase”, a explicat Marius Postelnicescu, directorul general al Administratiei Nationale „Apele Romane”. Riscul de inundatii va continua si dupa perioada primaverii. Potrivit reprezentantilor Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, trebuie sa ne asteptam ca si la vara sa ne confruntam cu cresterea nivelului apelor, fenomen ce apare de obicei dupa o perioada calduroasa. Concomitent, in lunile de vara va fi prezenta seceta, cele mai afectate zone fiind Baraganul si sudul Moldovei.
Pentru mai multe informatii viziteaza Gardianul