Ministrul Mediului, Attila Korodi, a impartit ieri cumparatorilor 2.500 de sacose ecologice, din material textil, in fata unui hipermarket din Bucuresti. Cum fiecare sacosa avea inscriptia „Punga de plastic dauneaza grav mediului”, ministrul s-a amestecat printre gospodine, straduindu-le sa le explice cat de nociva este punga de plastic pentru mediu, fiindca asteapta sute de ani in natura pana sa se descompuna. Ca ajutoare, ministrul si-a adus voluntari de la organizatia „Mai multe verde”.
Producem cu 30% mai multe ambalaje fata de 2006
„Daca in anul 2006 puteam vorbi de punerea pe piata a peste 1.300.000 de tone de ambalaje (care mai apoi devin deseuri), astazi vorbim de o crestere cu cel putin 30% a acestora”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, un roman foloseste aproape zilnic o punga de plastic de unica folosinta, dar nu mai mult de… 20 de minute. In ceea ce priveste numarul PET-urilor folosite in Romania si apoi aruncate la gunoi, acesta a crescut fata de anii trecuti, ridicandu-se la 5 miliarde de bucati pe an.
Prima masura pe care o vor lua autoritatile pentru a reduce consumul de pungi de plastic, este taxarea acesteia: astfel, de la 1 ianuarie 2009, toate magazinele care introduc pe piata astfel de ambalaje vor fi taxate cu 0,2 lei de bucata. In plus, vor fi obligate sa si afiseze valoarea acestei taxe la loc vizibil, astfel incat cumparatorul sa fie informat. „Mai exista inca o masura pe care am analizat-o pentru a descuraja folosirea pungilor de plastic: interzicerea lor definitiva, dar asta este o masura imposibil de aplicat in Europa”, a adaugat Attila Korodi. Prima tara care a introdus suprataxa pentru acest tip de ambalaje a fost Irlanda, in anul 2002. Dupa un an de taxare, consumul de pungi de plastic a scazut cu 80%, de la 1,2 miliarde de pungi anual, la 230 de milioane. In plus, s-au economisit 18 milioane de litri de petrol.