Gheorghe Stefan din Borsa a castigat o avere in Franta. A plecat ca muncitor necalificat si a avansat ca om bun la toate. In timpul liber facea mici sculpturi in lemn, ca sa se relaxeze. Sculpturile l-au facut om. Prima i-a dat-o cadou patronului la care lucra. Omul a ramas impresionat si i-a cerut apoi altele pentru prieteni. Stefan nici macar nu si-a dat seama cat valoreaza. “Eu le faceam din placere. Sculptam si in tara, dar aici nu s-a aratat nimeni interesat sa dea bani pe ele. Cand m-a intrebat primul francez cat ii cer, nici n-am stiut ce sa-i spun”.
Dupa ce s-a intors in Maramures, din banii castigati si-a deschis mai intai un restaurant. Chiar si in “peisajul” Borsei cu case care de care mai pestrite, cladite dupa cum a vazut fiecare localnic pe unde a lucrat in strainatate, restaurantul lui Stefan iti sare in ochi. Fatada este aproape acoperita cu roti de caruta, iar in interior peretii sunt decorati cu sculpturi, trofee de vanatoare, pasari si animalute impaiate.
Dupa restaurant, Gheorghe Stefan si-a ridicat o casa. Tot in stilul propriu: piatra de riu si lemn sculptat. In curte troneaza un bust imens al lui Bogdan Voda, domnitorul care a plecat din Maramures sa intemeieze Moldova. Se vede de departe, din sosea. Ramai cu ochii la bust si, cand te apropii, vezi alte sculpturi mai mici, de statul unui om, din lemn. Daca nu ai vreo treaba urgenta, opresti masina sa vezi mai de-aproape: o fi muzeu, o fi parc? La intrare te amusina un caine lup prietenos. Mergi pe o alee pe langa o pajiste si cand ajungi la bust descoperi alte minuni. Curtea e plina de sculpturi, iar langa gard se insira custi cu animale si bazine de pesti. Stau aproape laolalta, gard in gard, cerbi si caprioare, un ras, cateva gaini de rasa, iepurasi si un lup. Rasul, saracul, are ca vecini, in dreapta – cerbii, iar in stanga – gainile.
Cum toarce o “pisica” de un metru
De cand se lumineaza si pana seara, mai ales in week-end, curtea e plina de oameni. Intra de curiozitate, iar apoi stau cu orele sa se fotografieze cu salbaticiunile si cu sculpturile. Avalansa de curiosi l-a facut pe Stefan sa-si transforme casa in pensiune. “Tot veneau turisti si ma intrebau daca nu pot sa stea macar o noapte la mine. Pana la urma am vorbit cu nevasta si a fost de acord. A zis ca, daca tot avem atatea camere (sapte, n.n.) si bai si daca tot incalzim casa, de ce n-am primi oameni in gazda”. Transformarea in pensiune n-a schimbat casa – nu e nimic formal, te simti de parca ai fi in vizita la un prieten. In salonul de la intrare, pe o masa din lemn masiv, in jurul semineului, pe pereti sau direct pe pardoseala sunt o multime de maruntisuri: antichitati, masti, sabii, vaze scumpe… Stefan le-a aranjat ca pentru el si spune ca pana acum nici un turist n-a plecat cu vreun obiect ca “suvenir”.
Ceea ce face ca sejurul petrecut la pensiunea lui Stefan sa fie unic sunt salbaticiunile. Lucy, femela ras, este cea mai veche “achizitie” a sculptorului. A luat-o cand era micuta de la doi baieti care au gasit-o in padure. A crescut-o in casa, a dormit cu ea in pat, a lasat-o sa se joace cu copiii, ca pe o mata. Abia cand a depasit un metru lungime, i-a facut un tarc. Si acum, ori de cate ori o cheama, “rasuca”, cum o alinta Stefan, vine cuminte, se alinta, i se freaca de piept si toarce de fericire. Putini oameni se pot lauda ca au auzit cum toarce un ras. Sunetul este la fel de monoton si de linistitor, dar mult mai puternic.
Vazand blandetea rasului fata de stapan, unii turisti intind mainile s-o mangaie, dar renunta imediat: Lucy se uita la ei ca la un fel de mancare.
E blanda, dar fura oi
A doua vedeta este lupoaica. Si p-asta a crescut-o de mica. I-a dat-o un prieten care are casa langa padure. Omului ii fatase cateaua, dar, ca orice gospodar cu treaba multa, n-a stat sa bage de seama ce fac puii in cotet. Dupa vreo luna, cand i-a scos cateaua in curte a vazut ca era un ghemotoc de blana in plus – un pui de lup care se aciuase pe langa casa lui. Lupoaica s-a integrat asa de bine in gospodaria lui Stefan, incat devenise prietena turistilor. Nu era agresiva, ba dimpotriva, se alinta pe langa fiecare si juca fotbal cu copiii. Un singur defect avea: fura mancare. Din joaca, nu pentru ca i-ar fi fost foame. “Stiti ce delicat iti ia friptura din mana? Nici nu-ti dai seama cand ai ramas cu mana goala. Si nu ti-o ia neaparat ca sa o manance. Odata mi-a adus un prieten o bucata de costita afumata si mi-a lasat-o pe masa in bucatarie. A luat-o lupita. Am cautat-o de ne-am saturat. A doua zi am gasit-o in garaj, intreaga. Nu-i placuse ca era afumata”, povesteste Stefan.
Daca turistii se amuzau cand se trezeau fara fripturi sau mici, vecinii n-au fost deloc incantati cand a inceput sa le dispara animalele. Cand a trecut de un an, lupoaica a atacat mai intai un vitel al stapanului. Apoi a rapus cinci oi dintre ale vecinilor. Ba, mai rau, incepuse sa trezeasca instinctele de vanator si in cainii gazdei care, din animale blande, latrau si pofteau la gaini si la alte animale mici. Asa ca, dupa ce a pierdut 600 de lei pe vitel si a dat vreo 1.200 de lei pe oile vecinilor, Stefan a decis sa inchida si lupita intr-un tarc. Ca sa nu se plictiseasca, i-a dat ca tovaras un Saint Bernard care doarme toata ziua.
Cu rasul in petit
Prizionieratul salbaticiunilor nu va mai dura insa mult. Gheorghe Stafan a cumparat o bucata de pamant in prelungirea curtii in care vrea sa amenajeze un soi de gradina zoologica. “Or sa aiba libertate. In primavara ingradesc terenul si il partajez: o parte pentru cerbi si caprioare, una pentru lupita si una pentru rasuca”, spune el.
Un singur of mai are sculptorul: vrea pui, in special de la Lucy, care nu mai este tocmai tanara. “De ani de zile caut un ras mascul si nu gasesc. Femele am mai gasit vreo doua in Romania, dar mascul nici unul. Am fost odata aproape sa am unul, dar n-am avut noroc. O vecina mi-a spus ca barbata-sau a gasit un ras. Cand am ajuns eu insa era pe moarte. Varianta femeii era ca le-a venit in curte ranit. Eu cred altceva: animalele salbatice mai vin prin curti la furat, iar oamenii taie gardul si pun capcane. Probabil ca a prins rasul intr-o astfel de capcana si l-a omorat pentru blana. I-am spus femeii: «Ma, stiati cat vreu un ras. Va dadeam eu o alta blana de ras, va dadeam bani, va dadeam ce vreti, numai sa-l fi lasat viu». Asa a fost sa fie”.
