Hutulul este singura rasa de cai roma-nesti. A aparut in Bucovina si pentru o gospodarie taraneasca de acolo un cal mai potrivit nici nu se putea gasi. Este vanjos si poate sa munceasca de dimineata pana seara. Are chisita (partea dintre copita si incheietura) foarte scurta si urca usor pe munte oricat ar fi drumul de prost. In plus, are copita mica si foarte tare, astfel incat, daca nu-l scoti pe drum de piatra, nici nu trebuie sa-l potcovesti. Iarna este o adevarata comoara.
Poate sa stea in ger fara nici-o problema si nici macar nu mananca mult. De prin februarie-martie scormoneste prin zapada ca sa rontaie verdeturile care incep sa apara. Este calul ideal nu numai din punct de vedere al „dotarilor” fizice, ci si al „caracterului tolerant”. Un hutul poate fi calarit si de un copil de 8 ani, iar daca stapanul a baut cateva pahare in plus la carciuma, singura lui grija trebuie sa fie sa gaseasca animalul: de la carciuma sau de aiurea il duce calul singur acasa, chiar daca e mort de beat.
Actele imperiale au salvat herghelia
De cand cresc taranii din Bucovina astfel de cai si de unde a aparut hutulul la noi nu este limpede. Se pare ca se trage din tarpan, o specie salbatica de cai raspandita in jurul Marii Negre pana la sfarsitul secolului XIX.
Astazi in Romania hutul pur-sange se mai cresc la Herghelia Lucina, o intindere imensa de pasune impadurita situata aproape de granita cu Ucraina. In toata lumea exista vreo 4.500 de exemplare de hutul, iar dintre acestia 3.500 sunt insemnati cu danga „Lucina”. Herghelia apartine Regiei Romsilva si ingrijeste in prezent 450 de cai.
Herghelia Lucina a fost infiintata de austrieci in 1856. Asa de meticulosi au fost functionarii imperiali in intocmirea actelor incat nici macar nebunia retrocedarilor din ultimii ani nu a reusit sa clinteasca o palma de teren din ce au stabilit austriecii ca li se cuvine cailor. De fapt, toate „dotarile” hergheliei au fost puse la punct, atunci, cu o precizie de invidiat. Apa vine prin cadere libera si nu ingheata oricat ar fi gerul de mare, iar grajdurile sunt atat de bine amplasate ca sa fie ferite de viscole incat de 150 de ani se reconstruiesc fix pe aceleasi locuri. Pe langa aleea principala se mai vad inca pinii despre care legenda spune ca ar fi fost plantati de Maria Tereza si un monument inchinat colonelului Martin von Herman, cel care a pus bazele recunoasterii internationale a rasei hutulea.
Vanduti la licitatie pe maxim 7.300 de lei
Astazi, in Stud-buk, „biblia cailor”, Herghelia Lucina ocupa locul 1 in ceea ce priveste performantele calului hutul crescut aici. Pe langa faima in randul cunoscatorilor, Herghelia Lucina nu aduce nici-un profit, ba dimpotriva, bugetul se inchide intotdeauna pe pierderi. Anul trecut, administratorii hergheliei au avut si ghinion. O alerta de arterita virala, boala fatala pentru cai, le-a blocat vanzarile si i-a silit sa treaca iarna cu toti caii.
„Nu au fost cazuri clinice in Europa, ci doar in SUA. Dar autoritatea sanitar-veterinara de la noi a interzis tranzactionarea cailor”, spune Dan Litu, seful hergheliei. Ca sa nu mai hraneasca de pomana si iarna asta 180 de cai care prisosesc hergheliei, administratorii trebuie sa-i vanda urgent. Au organizat deja doua licitatii si au vandut spuma. Au venit geambasi, majoritate din Ungaria si Arad, si au luat ceea ce a fost scump dar bun. Un cal „record” ajunge si la 7.300 lei. S-au vandut doar o treime din cei scosi la licitatie dar Litu spune ca 59 de cai reprezinta o suma record fata de vanzarea celorlalte herghelii de la noi. Caii care au ramas vor fi in continuare scosi la licitatie iar pretul lor va scadea treptat pana vor fi cumparati toti. „Ultimii ii vor lua probabil cei care pandesc licitatia ca sa se pricopseasca cu un hutul ieftin”, ofteaza Litu.
Turism de calarie
Ca sa-si mai rotunjeasca veniturile, Herghelia Lucina ar putea sa cocheteze cu turismul. „Taramul cailor” pare o bucatica de rai: 1.770 de hectare de pasune si padure asternute pe dealuri domoale departe de orice urma de civilizatie. La herghelie ajungi pe un drum cu vagi urme de asfalt dar nu atat de rau incat sa nu poti sa razbati cu o masina mica. Problema este ca de la Campulung Moldovenesc pana la Lucina, adica vreo 60 de km, din care 30 cu asfalt, nu intalnesti nici-o pensiune. Pe vremea comunistilor s-a ridicat un hotel chiar pe terenul hergheliei, dar acesta a ajuns atat de jalnic ca mai bine dormi in grajd. Dintr-o toana a tovarasilor, o bucata din terenul hergheliei ar fi trebuit sa devina „pepiniera” pentru un supercartof, un cartof reintors la origini si rezistent la daunatorii contemporani. Supercartoful n-a mai apucat sa fie cultivat, dar hotelul a trecut totusi la un institut de cercetare in agricultura care n-are bani sa-l intretina, dar nici nu se indura sa-l vanda.
Pana se va construi un nou hotel sau macar o pensiune, turistii s-ar putea bucura de calarie, vara, si de plimbari cu sania, iarna, daca vreo pensiune din apropiere ar vrea sa inchirieze cai. Nu vrea, insa, nici una. Ar mai fi si posibilitatea ca turistii, pe cont propriu, sa inchirieze hutuli. Litu zice ca au fost cativa care au nimerit din intamplare la herghelie si, vazand cat de frumosi sunt caii si imprejurimile, au cerut asa ceva. „Eu n-am avut nimic impotriva, dar le-am zis ca nu am cum sa asigur caii. Singura solutie ca sa-i inchirieze era sa semneze un act prin care se obligau ca, daca animalul pateste ceva pe perioada inchirierii, sa-l plateasca la valoarea de inventar. Cand au vazut ca un cal costa cateva zeci de milioane de lei vechi, au renuntat”, povesteste Litu.
Pentru mai multe informatii viziteaza Gandul
