Cele mai prestigioase
premii de mediu

Excelență în finanțarea proiectelor de mediu

Vom desemna instituția financiară cu proiectul, inițiativa sau abordarea cea mai bine demonstrată, acordată investițiilor cu componentă de mediu sau integrată mediu-social-guvernanță (ESG).

Premiul recunoaște contribuția unui proiect financiar, al unei inițiative financiare sau al unei abordări sistematice a problemelor ESG în cadrul ciclului de finanțare la dezvoltarea afacerilor verzi în România, în direcția promovării unei economii mai sustenabile și echitabile, cu impact măsurabil de mediu, social și/sau bună guvernanță.

 

Excelență în economie circulară

Premiul recunoaște contribuția unui proiect de adoptare a principiilor economiei circulare fie la nivel sistematic, în cadrul organizației, fie printr-un proiect inovativ cu impact semnificativ pozitiv asupra mediului înconjurător.

Pot înscrie proiecte atât companile din toate domeniile economice (producție, colectare, reciclare etc), dar și organizațiile nonguvernamentale și întreprinderile sociale.

Premiul este disponibil organizației care a desfășurat sau desfășoară proiectul sau abordarea în managementul resurselor și/sau a deșeurilor care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile reduceri ale deșeurilor (cantitativ/calitativ) printr-o abordare cât mai apropiată de principiile economiei circulare.

 

Excelență în eficiență energetică

;
Premiul se acordă pentru contribuția unui proiect de eficiență energetică, management energetic cu impact direct sau indirect asupra amprentei de carbon fie la nivel sistematic, în cadrul organizației, fie printr-un proiect inovativ cu impact semnificativ pozitiv asupra mediului înconjurător.

Premiul este disponibil organizației care a desfășurat sau desfășoară proiectul sau abordarea în managementul energiei și/sau a amprentei de carbon care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră printr-o abordare sistematică, preferabil cu impact permanent.

 

Excelență în gestionarea consumului de apă

Vom selecta un proiect de gestiune eficientă a apelor care aduce o contribuție fie la nivel sistematic, în cadrul organizației, fie printr-o abordare inovativă cu impact semnificativ pozitiv asupra mediului înconjurător.

Premiul este oferit organizației care a desfășurat sau desfășoară proiectul sau abordarea în managementul apei care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile efecte pozitive asupra mediului înconjurător, fie prin diminuarea extracției de apă din mediul natural, fie prin reducerea semnificativă a cantității de ape uzate deversate în mediul natural sau a toxicității apelor uzate printr-o abordare sistematică, preferabil cu impact permanent.

 

Excelență în inovație de mediu

Premiul recunoaște contribuția unui proiect sau a unei abordări sistematice inovative în orice domeniu, care demonstrează un impact pozitiv semnificativ asupra mediului, îndeosebi printr-o abordare diferită față de modelele convenționale din sector sau din economie.

Premiul este disponibil organizațiilor, incluziv organizațiile nonguvernamentale,  care a desfășurat sau desfășoară proiectul, produsul sau abordarea inovativă în managementul mediului care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile efecte pozitive asupra mediului înconjurător printr-o abordare sistematică, preferabil cu impact permanent.

 

Excelență în proiecte de biodiversitate

Acest premiu este adresat companiilor a căror activitate aduce beneficii tangibile în vederea abordării crizei biodiversității și care promovează obținerea unor rezultate măsurabile în materie de biodiversitate.

Uniunea Europeană s-a angajat să protejeze natura încă de la adoptarea Directivei „Păsări”, în aprilie 1979, care asigură o protecție completă a tuturor speciilor de păsări sălbatice care trăiesc în mod natural în Uniune. Directiva „Habitate” a fost adoptată în 1992 pentru a contribui la menținerea biodiversității. Aceasta protejează peste 1 000 de specii de animale și de plante și peste 200 de tipuri de habitate. De asemenea, a instituit rețeaua Natura 2000 la nivelul UE. În 2011, Comisia Europeană a adoptat Strategia UE privind biodiversitatea pentru combaterea pierderii biodiversității în UE până în 2020.

Ne confruntăm cu o urgență ecologică. Un milion de specii sunt în prezent amenințate cu dispariție, iar sănătatea ecosistemelor de care depindem cu toții se deteriorează tot mai mult, mai rapid ca niciodată. Pierderea biodiversității este una dintre cele mai grave amenințări la adresa mediului, alături de schimbările climatice, iar cele două sunt strâns legate, interdependente . Dezastrele naturale (incendiile, inundațiile din ultimii ani), dispariția speciilor, degradarea ecosistemelor, lipsa materiilor prime, penuria de apă potabilă, creșterea temperaturilor prezintă situația îngrijorătoare în care se afla și spre care se îndreaptă planeta noastră dacă nu luăm măsuri urgente. Criza biodiversității și cea climatică sunt determinate de o singură problemă: modelul actual de producție și de consum. Mediul de afaceri trebuie să fie o parte activă și esențială în schimbarea actualului model de producție și consum, deoarece capacitatea planetei de a asigura un mediu optim de viață și implicit supraviețuirea noastră depinde și ea de acest lucru.

Pe 20 mai 2020, Comisia Europeană a adoptat Strategia privind biodiversitatea ca fiind una dintre cele mai importante cadre de lucru, parte din „Green Deal”. În aceeași zi a fost prezentată și Strategia „De la fermă la consumator”, pentru sisteme de alimentare mai durabile. Scopul este de a pune biodiversitatea Europei pe calea refacerii până în 2030, în beneficiul oamenilor, al climei și al planetei. Scopul Strategiei privind biodiversitatea este de a consolida rezistența societății noastre la amenințări viitoare, cum ar fi efectele schimbărilor climatice, incendiile forestiere, insecuritatea alimentară sau epidemiile de boli, inclusiv prin protejarea faunei sălbatice și combaterea comerțului ilegal cu acestea. O parte esențială a Green Deal, Strategia privind biodiversitatea va sprijini, de asemenea, o redresare ecologică în urma pandemiei COVID-19 .
Strategia abordează cele cinci cauze principale ale pierderii biodiversității, stabilește un cadru de guvernanță îmbunătățit și asigură punerea în aplicare integrală a legislației UE. Până în 2030, cel puțin 30 % din suprafața terestră și din zonele marine ale UE trebuie să fie declarate zone protejate legal.

În conformitate cu Strategia pentru biodiversitate 2030, Comisia Europeană are o ambiție puternică și dorește să se asigure că, până în 2050, „toate ecosistemele din lume sunt refăcute, rezistente și protejate în mod adecvat”.

 

Excelență în campanii de mediu

Vor fi premiate campaniile de mediu care demonstrează cel mai mare impact asupra opiniei publice, care au determinat schimbări de politici publice, care au produs design, mesaje sau activări originale de marketing și au atras atenția prin creativitatea lor asupra problemelor de mediu, campanii online care au obținut o rată înaltă de engagement.

Sunt eligibile toate demersurile care au subliniat urgența fără precedent a crizelor de mediu sau a soluțiilor la problemele de mediu prin campanii de creație, PR, comunicare sau marketing.

 

Excelență în transport sustenabil

Sunt eligibile proiectele de transport sustenabil, care au contribuit fie la nivel sistematic, în cadrul organizației, fie printr-o abordare inovativă cu impact semnificativ pozitiv asupra mediului înconjurător.

Premiul va fi acordat organizației care a desfășurat sau desfășoară proiectul sau abordarea în transport sustenabil care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile efecte pozitive asupra mediului înconjurător, fie prin schimbări de tehnologie, fie prin schimbări non-structurale (schimbarea modelelor de mobilitate) printr-o abordare sistematică, preferabil cu impact permanent.

 

Excelență pentru orașe sustenabile

Premiul recunoaște eforturile autorităților centrale sau locale în domeniul protecției mediului, fie prin proiecte specifice care urmăresc ameliorarea semnificativă a uneia sau mai multor componente de mediu considerate de importanță specială pentru comunitate, fie prin abordări integrate a problemelor de mediu cu efecte pe termen lung.

Premiul se va acorda acelei autorități de stat la nivel local, regional sau național care a produs sau produce cele mai tangibile transformări la nivel comunitar, stimulând astfel și implicând comunitatea sau principalii factori interesați din mai multe sectoare (infrastructură, urbanism, mobilitate, educație, dialog social etc.), cu efecte pozitive asupra mediului, preferabil cu impact pe termen mediu și lung.

 

Excelență în agri-food

Premiul recunoaște contribuția unui proiect de sustenabilitate în sectorul agri-food, fie la nivel sistematic, în cadrul organizației, fie printr-un proiect inovativ cu impact semnificativ pozitiv asupra mediului înconjurător.

Premiul este disponibil organizației care a desfășurat sau desfășoară proiectul sau abordarea care a produs sau produce cele mai importante și mai tangibile efecte pozitive asupra mediului înconjurător printr-o abordare sistematică, preferabil cu impact permanent.

 

Excelență în leadership de mediu

Vom desemna persoana, liderul companiei sau al organizației (autoritate publică, ONG etc) care a făcut eforturi tangibile în încurajarea, inițierea și dirijarea organizației, a sectorului sau a opiniei publice în direcția promovării schimbării pozitive în sustenabilitate în România. La competiție pot participa persoane desemnate din companii, organizații sau instituții publice sau private cu sediul și operațiunile în România, iar activitatea acestora trebuie să fi vizat mediul instituțional și de afaceri din România.

Premiul Green Report pentru fotografie de mediu

La competiție pot participa fotografi amatori și profesioniști din România. Fiecare poate înscrie în competiție până la 3 fotografii pe tema „Peisaje din natură” realizate în peroada 2020 – 2021.

Înscrierea imaginilor în Concurs se face exclusiv online prin mesaj către adresa de e-mail: gala@green-report.ro

Fișierele electronice ale imaginilor înscrise în concurs vor respecta următoarele condiții:

  • Format JPEG;
  • Exact 1920 de pixeli pe latura lungă;
  • Fișierele pot fi comprimate atât timp cât nu se produce o degradare vizibilă a imaginii;
  • Spațiul de culoare trebuie sa fie sRGB;
  • Dimensiunea fișierului nu trebuie sa depășească 3 Mb;
  • Datele EXIF trebuie să rămână incluse;
  • Imaginile nu trebuie sa conțină rame, semnături, logo-uri, watermark-uri sau orice altă formă vizibilă de identificare a autorului.

Citește regulamentul de concurs AICI

Votul juriului – Un juriu format din trei fotografi profesioniști vor alege cea mai bună fotografie a anului 2021 pe baza unor criterii tehnice, de specialitate.
Votul publicului – Printr-o campanie desfășurată pe Facebook, publicul va putea alege fotografia preferată. Fotografia care va atrage cele mai multe voturi va câștiga

ÎNSCRIE-ȚI COMPANIA ÎN PERIOADA:

20 august –
31 octombrie

VĂ AȘTEPTĂM SĂ DĂM STARTUL UNEI NOI OFENSIVE ÎN NUMELE MEDIULUI!