Gabi Szabo: Nu putem sa facem gratar in statia de autobuz

"Avand in vedere ca romanului ii place sa manance la iarba verde si daca te duci pe Valea Prahovei in weekend vezi cate masini sunt pe marginea drumului, cate gratare si alte nebunii si manele sunt acolo, iti dai seama ca este necesara o astfel de lege. Cred ca este de bun augur amenajarea unor asemenea spatii pentru gratare, pentru ca se fac gratare si in spatele blocului sau chiar in balcoane. Asa, putem sa spunem ca putem sa mai facem curatenie prin imprejurimile Bucurestiului, prin jurul padurilor si lumea sa dea mai multa atentie spatiilor verzi pentru ca pana la urma, e bine sa avem mai multe spatii verzi in Bucurestiul asta poluat.

Cat despre prezenta unora dintre prevederile legii in alte legi si ordonante, daca exista asa ceva deja, de ce nu se pune in aplicare? Si de ce nu se iau masuri cand vecinul de la trei face mici pe bloc?

Nu poate fi vorba despre ingradirea drepturilor daca va fi interzis picnicul in afara locurilor special amenajate. Dau un exemplu: cu prietenii mei, am fost in Norvegia la picnic, in jurul unui lac. Fiecare de acolo a facut gratare in locul special amenajate, iar apoi, cand si-au strans lucrurile, parca nici n-ar fi fost vreodata acolo vreun gratar. Imediat s-au dus cu punga si au adunat fiecare firimitura care a ramas acolo, pentru a se bucura de curatenie si pentru a se simti bine si cei care vin dupa ei sa stea in aer liber. Hai sa vorbim serios, cum sa se ingradeasca drepturile? Mi se pare aberant. Din pacate, de multe ori, democratia este inteleasa prost, oamenii cred ca au dreptul sa faca orice. Dar daca nu exista niste legi de buna convietuire, in primul rand cu natura si cu ceilalti, unde o sa ajungem? Cred ca este nevoie de niste reguli si niste norme care sa reglementeze lucrurile astea. Nu putem sa facem gratar in statia de autobuz ca asa vrem noi, ca sunt drepturile omului si este democratie. Dar trebuie ca legea si articole din lege sa fie promovate mai intai prin toate canalele de comunicare, iar apoi amendati cei care nu o respecta."
 

spot_img

Ultimele știri