Săptămâna aceasta au fost anunțați câștigătorii celei de-a 27-a ediții a concursului internațional de fotografie National Geographic Travel, printre care se numără și Eduard Guțescu, din România.
Fotografia realizată de Eduard Guțescu în satul Peștera, județul Brașov, este intitulată „Land of Fairy Tales” și a primit o mențiune specială.
Premiul întâi a fost câștigat de Anuar Patjane Floriuk din Tehuacán, Mexic, și constă într-o expediție foto de opt zile pentru două persoane, la Costa Rica și la Canalul Panama.
Locul 1, Anuar Patjane: Scufundări cu o balenă cu cocoașă și puiul ei născut recent, în timpul unei croaziere prin preajma insulei Roca Partida din Revillagigedo, Mexico.
Locul 2, Faisal Azim: Locurile de muncă unde se zdrobeșe pietriș sunt pline de praf și de nisip. Trei muncitori dintr-un astfel de loc din Chittagong, Bangladesh privesc prin fereastra murdară.
Locul 3, Ahmed Al Toqi: Camel Ardah, așa cum e numită în Oman, e unul dintre stilurile naționale de curse dintre două cămile, controlate de piloți experți. Cea mai rapidă cămilă pierde, astfel încât cele două trebuie să alerge la aceeași viteză, pe același drum.
Mențiune specială, Beth McCarley: ”Cu o noaptea înainte de întoarcerea la Windhoel, am petrecut câteva ore la Deadveli, în Namibia. Luna a fost destul de puternică încât să lumineze dunele de nisip din depărtare, însă cerul era încă suficient de întunecat încât Calea Lactee și norii Magellan să se vadă clar. Deadveli înseamnă ”mlaștină moartă”. Copacii ”ghimpe de cămilă” (Acacia erioloba) au în jur de 900 de ani, însă nu s-au descompus din cauza mediului atât de uscat”, a declarat McCarley.
Mențiune specială, Eduard Guțescu: Îngheț alb așezat peste satul Peștera, din România.
Mențiune specială, Sarah Wouters: Doi băieți încearcă să prindă o rață, în apropierea unei cascade.
Mențiune specială, Alain Schroeder: Kushti este forma tradițională a wrestling-ului indian. Luptătorii, numiți ”Pelwhans”, poartă doar o bucată de pânză și intră într-o groapă făcută din lut care e adesea amestecat cu sare, lămâie și unt clarificat. La finalul unui antrenament, luptătorii se odihnesc, proptiți de pereții arenei. Aceștia își acoperă capul și trupul cu pământ ca să evite răceala, și ca să le fie absorbită transpirația.
Mențiune specială, Stefane Berube: ”Am încercat toată ziua să prind o fotografie bună a rinocerului alb pe cale de dispariție. Furișându-mă prin iarbă, având grijă să păstrez o distanță de 10 metri, să fiu în siguranță, nu am reușit să prind imaginea pe care mi-aș fi dorit-o”, spune Stefane Berube. ”Următoarea dimineață m-am trezit cu toți cei trei rinoceri păscând în fața mea.”
Mențiune specială, Stefano Zardini: O saună la 2.800 de metri înălțime, în inima munților Dolomiți, la Monte Lagazuoi Cortina, Alpii italieni de est.
Mențiune specială, Bart Omiej Jurecki: Cosit tradițional în Polonia. Mulți oameni continuă să folosească coasa și furca pentru tăierea și aranjarea fânului.
Sursă: The Atlantic
Mai citește și: