Forumul Mondial al Apei: Consens pentru apa semnat la Istanbul

Reprezentantii din toata lumea au semnat Consensul pentru Apa din Istanbul (IWC), consens creat pentru dezvoltarea strategiilor de gestionare a apei in fata problemelor cu care se confrunta planeta, informeaza corespondentul Green Report la Istanbul, Oana Neneciu.

45 de orase din toata lumea au semnat Consensul, care a fost denumit "Consensul Oraselor Campioane", pentru gestionarea eficienta a resurselor de apa urbane. Printre orasele semnatare se afla Paris, Viena, Buenos-Aires, Bethlehem, Gaza, Barcelona, Kisumu, Baguio, Muleba si multe altele, din toate colturile lumii.

Consensul este primul document al autoritatilor locale semnat in cadrul forumului, si tinteste stimularea actiunilor pentru un management cat mai sustenabil al resurselor de ape in orase. Consensul este un angajament care nu presupune obligatii intre orase din toata lumea pentru initierea progresului in ceea ce priveste problemele de apa, si reprezinta o actiune initiata de primarul Istanbulului, Kadir Topbas. Orasele din Romania nu se afla printre semnatare.

Cel de-al cincilea Forum Mondial al Apei a avut loc in perioada 16 – 22 martie 2009, la Istanbul, Turcia. La eveniment au sosit peste 20.000 de participanti din lumea intreaga. Au fost prezentate proiecte globale si regionale, referitoare la asigurarea resurselor durabile de apa, elaborate de catre guverne, parlamente, autoritati din domeniul apei, ONG-uri.

Organizat sub egida Consiliului Mondial al Apei, evenimentul a celebrat in acelasi timp Ziua Mondiala a Apei (22 martie) care a avut ca tema, in acest an, „Ape transfrontaliere. Oportunitati comune”, subliniind inca odata importanta cooperarii intre state pentru probleme ce vizeaza interesul comun al tarilor, cum ar fi managementul secetei, managementul riscului la inundatii si/sau calitatea apelor.

Foto: CASNR Water Center

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri