Federația Europeană a Bicicliștilor (ECF) împreună cu o coaliție globală de organizații pro-ciclism au publicat, astăzi, 2 noiembrie, o scrisoare deschisă prin care solicită guvernelor care participă la COP26 să își asume și să sprijine într-un mod semnificativ creșterea numărului de persoane care circulă cu bicicleta în țările lor pentru a putea atinge obiectivele climatice globale într-un mod rapid și eficient.
Potrivit unui comunicat de presă al ECF, fără o acțiune mai rapidă și mai hotărâtă din partea guvernelor din întreaga lume pentru a reduce emisiile de carbon din transport, vom condamna generațiile prezente și viitoare către o lume care este mai ostilă și mult mai puțin locuibilă.
„Emisiile de CO₂ din sectorul transporturilor continuă să crească. Între timp, trecerea la mașini și camioane cu emisii zero va dura zeci de ani pentru a se finaliza și nu va rezolva alte probleme precum congestionarea traficului și stilul de viață sedentar. În ciuda acestui fapt, COP26 Ziua Transporturilor de pe 10 noiembrie se va concentra exclusiv pe electrificarea vehiculelor rutiere ca soluție la criza climatică cu care ne confruntăm astăzi”, se precizează în textul comunicatului.
ECF și aliații săi cred că ciclismul reprezintă una dintre cele mai mari speranțe ale umanității pentru o trecere către un viitor cu zero carbon.
Utilizarea bicicletelor produce zero emisii, are un impact pozitiv asupra societății și – cel mai important – este o tehnologie care este deja disponibilă pe scară largă astăzi. Lumea nu își poate permite să aștepte zeci de ani pentru ca mașinile cu combustibili fosili să fie complet eliminate și înlocuite cu vehicule electrice.
„Nu există nicio modalitate imaginabilă ca guvernele să reducă emisiile de CO₂ suficient de repede pentru a evita ce este mai rău din criza climatică fără a merge mai mult cu bicicleta. Efectele devastatoare ale accelerării încălzirii globale ar trebui să fie clare pentru toată lumea, iar creșterea nivelului de ciclism este cea mai bună modalitate de a reduce rapid emisiile de carbon din transport la scară masivă”, a declarat Jill Warren, CEO al Federației Europene a Cicliștilor.
„Ciclismul ar trebui să fie o piatră de temelie a strategiilor globale, naționale și locale pentru a îndeplini obiectivele de zero carbon. La COP26, guvernele trebuie să se angajeze să ofere finanțare și legislație pentru ciclism peste tot. Cetăţenii sunt pregătiţi pentru schimbare; acum liderii noștri trebuie să o permită”, a spus Henk Swarttouw, președintele Federației Europene a Cicliștilor și al Alianței Mondiale pentru Ciclism.
Cu peste 60 de organizații membre din peste 40 de țări, Federația Europeană a Cicliștilor (ECF) este cea mai mare și mai cunoscută organizație de advocacy a bicicliștilor din lume. Scopul său este să îmbunătățească și să crească ciclismul prin influențarea politicilor și valorificarea puterii mișcărilor cicliste europene.