Prima Asociatie a Vanatorilor cu Arcul a fost infiintata de cativa amatori de senzatii tari. Deocamdata, acestia viseaza cu ochii deschisi: practica este interzisa in Romania.
De multe ori cand specialistul in „business development“ – dupa cum calduros il recomanda cartea de vizita – Romulus Mihu (Mihut, pentru prieteni) termina treaba la birou, sofeaza pana la Sala Polivalenta. Aici isi aranjeaza un poster cu un mistret in marime naturala pe o tinta.
Imbraca un tricou pe care scrie „Bowhunter Madness“ („Nebunia vanatorului cu arcul“ – n.r.), isi ia arcul de peste 1.000 de dolari din portbagaj, tinteste si trage. Loveste numai in „triunghiul mortii“ – zona delimitata unde se gasesc plamanii si inima – sa fie sigur ca animalul moare. Cat se antreneaza asa la poster, viseaza cu ochii deschisi ca, intr-o buna zi, cineva va legaliza vanatoarea cu arcul in Romania.
Pana atunci, vaneaza peste granita, in tari unde, spune el, vanatoarea asta primitiva cu „scule“ performante de mii de dolari este ceva legal. Chiar daca e inca o tema controversata.
O mana de arcasi
Romulus Mihu e presedintele fondator al primei Asociatii a Vanatorilor cu Arcul din Romania (AVAR). Organizatia a luat fiinta acum o luna, cand o instanta a hota rat ca da, se poate: vanatorii cu arcul se pot organiza intr-o asociatie, chiar daca nu exista o lege care sa permita practica lor.
Deocamdata, s-ar putea spune ca vanatorii cu arcul sunt pasari rare prin padurile din Romania. Doar Mihu si alti noua vanatori sunt membri ai AVAR.
„Dar nu toti trag cu arcul“, zice Mihut. El da. El trage. Nu in tara. Merge peste hotare. In Spania, Ungaria. Unde e legal. Chiar saptamanile trecute s-a intors de la o partida de vanatoare cu arcul unde a ucis doi mistreti. A fost frumos. Au facut poze.
De mic, la vanatoare
Cand vaneaza, Romulus Mihu se piteste prin tufisuri, se camufleaza mai ceva ca un ninja. Sta ore intregi la panda sa omoare animalul, ar spune unii. Sau, ar spune el, sa-l vaneze. De asta, sustine Mihu, vanatoarea cu arcul e „speciala“: ca simti animalul aproape inainte sa-l dobori. Il auzi, el te aude. Esti atent sa nu tresara. Apoi tragi. „Nu mai esti privitor in natura, ci participant!“, romanteaza vanatorul.
Nu se compara cu vanatoarea cu arma: pentru el nu mai e nici o satisfactie sa vanezi de la distanta. Desi ani buni a practicat si asta. E o traditie asta, acolo de unde vine el, din Tara Motilor; te trezesti ca familia pleaca la vanatoare in fiecare weekend. Si trebuie sa tii pasul. Avea vreo 7 ani cand a mers la vanatoare prima oara. Fiu si nepot de vanatori: ce era sa faca?
Metodele „pradatorului“
Vanatoarea e un hobby destul de costisitor. Un arc costa intre 300 si 700 de dolari, iar daca il „tunezi“ treci lejer de 1.000. Cand explica de ce prefera sa vaneze animale cu arcul, ca in vremuri preistorice, Mihut foloseste cuvinte noi, ca „demanding“ si „challenging“: „Eu sunt o fire care face sporturi extreme, parapanta, catarari, scufundari. Si atunci, fiind foarte «challenging », pe mine m-a cucerit din prima. Ma chinui sa trec in Ungaria sau in Spania ca sa trag cu arcul“.
Vorbeste incantat despre cum isi asteapta prada. Mistretul e preferatul lui. „Folosesti o «chematoare» si aduci vanatul la tine. Trebuie sa fii la cel putin 30 de metri de animal, sa-l simti. De multe ori trebuie sa renunti, ca nu cumva sa ratezi lovitura. La arc trebuie sa stii ritualul animalului. Trebuie sa stii unde mananca, unde doarme, pe unde trece. Stai la panda ore in sir. Iti descoperi instinctele primare, calitatile de vana tor“, spune Romulus Mihu. Odata, a asteptat intr-un „blind“ – camuflaj vanatoresc – zece ore bune ca sa omoare „mistretul ala mare“.
A auzit cum animalul isi ascutea coltii de o piatra, cum fornaia, cum lingea sarea, „ceva incredibil!“. Apoi a tras. „A fost foarte fun sa vezi cum dai drumul la sageata, trece prin el, mai merge o suta de metri si, poc!, pica.“
PE PARTEA JURIDICA…
Cruzime si braconaj: de-a busilea prin hatisul legal
Vanatorul Romulus Mihu are o nemultumire legata de legislatia romaneasca. A naibii, se tot incapataneaza sa interzica arcul la vana toare! Motivele invocate de opozanti: cruzimea – o sageata prost tintita poate face animalul sa sufere ore intregi – si faptul ca ar fi incurajat braconajul – arcul nu face zgomot cand ucide.
Romulus Mihu e insa inarmat, pe langa arc, si cu o serie de studii facute de asociatii straine pentru vanatorii cu arcul, care sa justifice existenta lor pe planeta.
„Nu braconezi cu arcul“
Studii care arata ca: 1. vanatoarea cu arcul ar fi o forma „umana“ de a ucide un animal (sageata omoara „mai curat“) si 2. nu e o vana toare la indemana braconierilor, pentru ca iti trebuie rabdare ca sa tragi cu arcul. „Cine are de gand sa braconeze n-o face cu arcul. Daca vrei sa braconezi, faci asa: iei un «Geko» (arma de tir – n.r.), o masina buna, te-ai dus noaptea cu farul, pac-pac!, ai pus in portbagaj si-ai plecat. Nu stai sa pierzi vremea“, explica vanatorul.
Compania si vanatoarea
„Greu, fir-ar sa fie, greu!“ se impaca viata de birou cu pasiunea pentru vanatoare. „Sunt mult mai agitat si mai coleric acuma cand sunt la birou decat as fi undeva pe o stanca. Stii cum imi vine uneori sa plec din birou?“, viseaza Mihu.
Are o teorie: de multe ori, in afacerile de la birou, regulile vanatorii se aplica. Ca arcas, cica, inveti disciplina, rabdare.
„Am succes aici, la firma. Am venit acum un an si am preluat o linie de business care produsese, in 2006, in jur de 30.000 de euro. Si anul asta il inchid cu 600.000 de euro. Pe o linie de business care nu mergea in Romania!“.
Multi ar spune ca e ironic: in timpul liber gaseste placere in vanatoarea cu arcul, face fotografii alaturi de prada ucisa, in viata profesionala se ocupa de ceva mult mai inofensiv. „Ma ocup de library systems“, spune vanatorul cu arcul. Adica, de echipamente pentru biblioteci.
OFICIAL
„Nu se potriveste la noi in tara“
Presedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS) din Romania, Neculai Selaru, spune ca, in conditiile actuale, vanatoarea cu arcul nu are vreo sansa de a fi legalizata. „La arc trebuie sa vanezi in tarcuri, unde densitatea e mai mare si unde animalul e mai bland. La noi nu se potriveste, vanatul e salbatic si nu-l poate apropia cum trebuie la arc. Se vorbeste si de cruzimea gestului, pentru ca sageata omoara prin sangerare. Daca nu e nimerit cum trebuie, animalul fuge si sangereaza pana moare“, a spus Selaru.
CRUZIME SAU SPORT?
Moartea, prin ochii unui arcas
In jurul vanatorii cu arcul exista controverse aprinse legate de cruzimea gestului. Vanatorii cu arcul citeaza insa studii care arata ca o rana provocata de o lovitura mortala cu arcul este „mai curata“ decat una de arma si duce la o moarte mai putin dureroasa. Mai multe state europene interzic insa practica. In Suedia, vanatoarea cu arcul a fost scoasa in afara legii inca din anii ’30 pe acest motiv.
Ironia face ca presedintele Federatiei Europene a Vanatorilor cu Arcul este un suedez. In Ghidul PETA pentru eliberarea animalelor este stipulata ideea ca vanatoarea cu arcul este una dintre cele mai crude forme de vanatoare deoarece „tragerea primitiva cu arcul raneste mai mult animalul decat sa-l doboare“. O descriere postata pe mai multe site-uri, atribuita unui fost vanator cu arcul american sustine aceeasi idee.
„Eram cu alti trei vanatori cand o caprioara a alergat prin fata noastra. Unul dintre noi a tras. (…) Am vazut toti cum sageata infipta iesea pe partea cealalta a gatului cand a luat-o la fuga. (…) Am dat de mai multe balti de sange cu urme ale genunchilor animalului alaturi, semn ca se oprise sa se odihneasca si sa sangereze in soare. Intr-un final am gasit-o. Era pe moarte. Statea ingenuncheata. (…) Dar cumva caprioara s-a ridicat. Impiedicandu-se orbeste catre tufisuri a reusit sa ajunga la marginea platoului si sa dispara. (…) N-am mai gasit-o. Caprioara pe care am vazut-o murind mi-a ramas intiparita in minte. Am hotarat sa nu mai trag niciodata cu sageata in vreo fiinta vie.“
