Strazile din centrul Capitalei si Parcul Cismigiu au fost ieri fluierate de arbitrii curateniei orasului, imbracati in tricouri galbene, albe, verzi si negre, de la AIESEC, licee si facultati.
Aproximativ 400 de tineri au fluierat la unison pentru a atrage atentia asupra dezastrului ecologic din Bucuresti, incercand sa-i faca pe locuitorii Capitalei sa inteleaga ca lucrurile nu se rezolva plangandu-se, ci actionand. Marsul a inceput, simultan, din Piata Unirii si din Piata Romana, in jurul orei 11.30, iar manifestantii au ajuns in Parcul Cismigiu, cartierul central al actiunii „Bucurestiul Fluiera Fault”.
Desene pe asfalt si puncte negre pe harta
Odata ajunsi acolo, mandri ca miercuri au reusit sa planteze, pe ploaie, 100 de puieti de platani si tei in Parcul Tineretului, „arbitrii” si-au luat in primire fluierele si au participat la tot felul de concursuri pe teme ecologice si de mediu.
Au desenat pe asfalt, alaturi de copii de gradinita sau de la scoala primara, au cautat „comori” prin parc, s-au plimbat cu rolele, au facut chestionare, au raspuns corect la intrebari despre mediu si incalzirea globala. Distractia a fost completata de concursuri de sculptura din peturi de plastic si hartie, dar si muzica si, mai ales, posibilitatea de a marca pe harta Bucurestiului punctele care le plac si care nu.
Alaturi de AIESEC, cei de la ProCiclism au incercat sa promoveze mersul pe bicicleta si cer de la primarie trasarea unor piste pentru ciclisti functionale. Viceprimarul Razvan Murgeanu s-a alaturat tinerilor, urandu-le mult succes si laudand initiativa pe care au avut-o. Rezultatele sondajului pe care tinerii preocupati de starea Bucurestiului le-au facut ieri in Cismigiu vor fi facute publice si inmanate autoritatilor, pentru a le arata ce cred de fapt locuitorii orasului, votantii, despre felul in care arata Capitala.