Proiectul noii legi a vanatorii starneste controverse intre administratorii zonelor protejate si asociatiile de vanatori. Administratia Parcului National Retezat (PNR), unul dintre cele mai importante din Europa, sustine insa ca are informatii conform carora noua varianta a Legii vanatorii va permite iarasi vanatul pe zonele pana acum protejate.
Amenintari cu presiuni
„Eu sunt aproape sigur ca ne vom trezi cu o lege care sa permita vanatul pe raza Parcului National Retezat. O asemenea decizie ar provoca, in primul rand, un prejudiciu de imagine Romaniei. Turistii straini care vin an de an in PNR si vor da nas in nas cu vanatorii, precum si organizatiile internationale vor spune ca, aici, nu s-a schimbat nimic in bine. O asemenea lege incalca prevederile conventiilor internationale semnate si de Romania, referitoare la ariile protejate”, declara Zoran Acimov, directorul PNR.
Acesta adauga ca, in cazul in care previziunea sa pesimista se va adeveri, organizatiile neguvernamentale care activeaza in domeniul protect iei mediului isi vor relua presiunile pentru a obtine interzicerea vanatorilor in ariile protejate. La insistenta mai multor organizatii neguvernamentale, in 2004, inainte de aderarea Romaniei la UE, executivul a efectuat o serie de modificari legislative, prin care vanatoarea in interiorul parcurilor naturale si parcurilor nationale era strict interzisa.
Anul trecut, parlamentul a aprobat si a trimis spre promulgare un proiect de modificare a Legii vana torii, pe baza caruia sa fie apoi permisa din nou intrarea vanatorilor pe teritoriile ariilor protejate. Presedintele nu a promulgat insa proiectul, pe motiv ca aceste partide de vanatoare ar avea un efect grav asupra mediului si nu ar corespunde deloc cu aquis-ul comunitar.
„Se poate vana fara sa fie afectat fondul cinegetic„
Dorin Calciu, seful Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Hunedoara, este de parere ca se poate vana in Parcul National Retezat fara sa fie afectat fondul cinegetic: „Depinde foarte mult de cei care gospodaresc zona din punct de vedere cinegetic. Daca vanatorul intra in parc in conditii legale, sub supravegherea unui paznic de vanatoare, atunci nu cred ca vor fi probleme. Vanatoarea trebuie sa fie o metoda de mentinere a unui echilibru intr-o anumita zona”.
Zoran Acimov, directorul PNR, il contrazice insa, spunand ca orice ecosistem are propriile parghii de autoreglaj, fara sa aiba nevoie de interventia pustii omului. Retezatul a fost una dintre zonele de vanatoare preferate ale lui Nicolae Ceausescu, iar dupa Revolutie a devenit un punct important de atractie pentru vanatori din mai toata Europa, dispusi sa plateasca de la cateva sute de euro in sus pentru fiecare animal „doborat”.
Parcul National Retezat, premiat de Consiliul Europei
Consiliul Europei i-a inmanat Administratiei Parcului National Retezat Diploma de Excelenta pentru peisajele remarcabile, diversitatea faunei si florei, pentru intinderile de paduri virgine si pentru un bun plan de management. Acordarea distinctiei a fost amanata initial de consilierii europeni din cauza lucrarilor la DN 66A Campu lui Neag – Herculane.
Pentru a ajunge in aceasta competitie, a fost nevoie de mai multe completari la proiectul initial de constructie a drumului si s-a renuntat chiar si la proiectele pentru producerea energiei electrice. Si proiectul „Schi in Carpati” a avut de suferit din cauza ca au fost aprobate doar partiile din afara perimetrului Parcului National Retezat.
Parcul National Retezat, primul parc national din Romania, a fost creat in 1935. Parcul are o suprafata de 54.400 de hectare si o altitudine cuprinsa intre 800 si 2.509 metri, la varful Peleaga. Parcul National Retezat are aproximativ 40 de varfuri ce trec de 2.200 de metri, in medie depasind 2.350 de metri.
Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul zilei