Evenimentul Zilei: Jumatate dintre maimute, amenintate cu disparitia

Aproape jumatate dintre speciile de maimute ale globului se afla in pragul disparitiei, arata cel mai recent studiu realizat de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN), citat de cotidianul britanic „The Daily Telegraph”.

Daca majoritatea speciilor risca extinctia din cauza pierderii prin defrisare a habitatului lor natural, padurea, multe altele sunt vanate si consumate ca delicatese in varii parti ale lumii. Studiul IUCN, realizat de cei mai eminenti primatologi ai planetei, reprezinta prima evaluare globala a situatiei primatelor de dupa 1996. Aceasta situatie, spun expertii Uniunii, este mult mai dramatica decat se estima anterior.

In Asia, spre exemplu, aproape 70 de procente dintre speciile de primate au fost clasificate drept „amenintate in mod critic” sau „amenintate”, ceea ce inseamna ca ele ar putea disparea definitiv in viitorul foarte apropiat. In Africa, 11 din cele 13 specii de maimute colobus rosu au fost de asemenea clasificate ca „amenintate in mod critic” si „amenintate”, doua dintre ele putand fi deja disparute.

Atat in Vietnam, cat si in Cambodgia, aproape 90% dintre speciile de primate sunt in pragul disparitiei. Singura veste buna vine dinspre Africa, unde biologii Societatii pentru Conservarea Animalelor Salbatice a descoperit in Congo un grup de gorile care a reusit sa supravieuiasca in nordul acestei tari. Cel mai recent recensamant a evidentiat ca in nordul Republicii Congo traiesc peste 125.000 de gorile occidentale de campie, una din cele patru subspecii recunoscute. In anii ’80, numarul total al gorilelor fusese estimat la sub 100.000.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri