Centrul Australiei si statul american Oklahoma ar putea fi abandonate, iar populatia se va refugia in Antarctica, avertizeaza cercetatorii britanici.
Antarctica va fi populata cu refugiati pana in anul 2030, iar Jocurile Olimpice se vor desfasura exclusiv in spatiul virtual, arata cateva scenarii exotice despre consecint ele incalzirii globale. Aceste perspective radicale au fost elaborate de cercetatori ai grupului de reflectie britanic Forum pentru Viitor si ai Laboratoarelor Hewlett- Packard, cu scopul de a deschide o dezbatere asupra modurilor in care putem evita cele mai rele efecte ale schimbarii climei.
„Inca mai avem sansa de a schimba viitorul. Istoricii de atunci vor vorbi despre „anii schimbarii climei”. Ei vor privi generatia noastra fie ca pe una eroica, fie cu neintelegere si dezgust, asa cum ne uitam noi la cei care au permis sclavia”, a declarat pentru Reuters Peter Madden, presedintele Forumului.
Doua dintre scenarii debordeaza de optimism, prevazand rezolvarea crizei climatice prin mijloace tehnologice. Spre exemplu, Sahara devine verde gratie unor instalatii de desalinizare actionate de energie solara, iar tarmul estic al Statelor Unite este protejat de un zid din eco-beton, care genereaza electricitate din energia valurilor si a mareelor. Un alt scenariu prevede ca pretul emiterii de dioxid de carbon devine atat de mare, incat oamenii abandoneaza masinile si se deplaseaza doar cu bicicletele. Centrul Australiei si statul american Oklahoma sunt si ele abandonate, iar sportivii participa de acasa la ciberolimpiade, avand miliarde de spectatori virtuali.
400 de dolari barilul de petrol
Potrivit unuia dintre scenarii, o criza mondiala (2009-2018) ii forteaza pe oameni sa traiasca mai modest si sa se concentreze asupra bunastarii si calitatii vietii. In SUA, americanii muncesc maximum 25 de ore pe saptamana, dedicand alte 10 ore unor „activitati voluntare”. Daca lumea nu va lua masuri, comertul mondial va ingheta dupa ce barilul de petrol depaseste 400 de dolari. In plus, Antarctica va fi populata cu refugiati, care in 2040 vor numara 3,5 milioane. Pana in 2050, Marocul este rugat sa adere la UE, in schimbul accesului exclusiv al Uniunii la sursele sale de energie solara.
Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul Zilei