Pentru a creste media suprafatei de spatiu verde pe cap de locuitor, Primaria Ramnicu-Valcea a inventariat tot ce nu e acoperit de beton.
Cum betoanele au acoperit si cea mai mica bucatica de pamant, reprezentantii Primariei Ramnicu-Valcea au transmis Agentiei de Protectie a Mediului o lista de inventar a spatiilor verzi printre care figureaza groapa de gunoi si cimitirele din oras. In capitala de judet valceana sunt doar 13 metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor, in timp ce alte orase au de 50 si chiar de 100 de ori mai mult.
In ultimii patru ani, Primaria Ramnicu-Valcea a creat in jur de 1.000 de metri patrati de spatii verzi si a acceptat, prin eliberarea de autorizatii de constructie, sa fie distruse hectare in tregi de parcuri si gradini. Groapa de gu noi de la Raureni are aproape 8 hectare si trebuia inchisa de aproape doi ani. Dar lucrarile la noul depozit ecologic finantat din bani europeni, peste 11 milioane de euro, treneaza si gunoiul se depune in continuare la Raureni, iar inchiderea avanseaza in pasi de melc.
Primarul Mircia Gutau: „Aberatii ale legislatiei in vigoare”
Nici cimitirele nu au ce cauta pe lista spatiilor verzi deoarece, potrivit Legii numarul 25 din 2007, acestea nu sunt „spatii verzi”. „Atunci cand s-a facut lista spatiilor verzi, am luat in calcul doar aleile din cimitire, nu si mormintele. Pe alei sunt flori, sunt arbusti, este spatiu verde care produce oxigen”, sustine Mircia Gutau, pri marul municipiului Ramnicu-Valcea. El mai spune ca legea care reglementeaza existenta spatiilor verzi dintr-un oras este prost facuta.
„In Ramnicu-Valcea, dealul Capela, care are zeci de hectare, deoarece nu este in intravilan, nu este trecut la spatiu verde. Sunt doar aberatii ale legislatiei in vigoare. Noi avem spatiu verde cat nu au doua judete la un loc”, este de parere Mircia Gutau. Comisarii Garzii de Mediu le-au dat termen celor de la primarie sa gaseasca alte solutii pentru a creste suprafata de metru patrat de spatiu verde pe cap de locuitor.
Achizitiii angro de terenuri
Per ansamblul judetului Valcea, Ramnicu-Valcea se afla pe locul sase in ceea ce priveste suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor, cu 13 metri pa trati. Pe primul loc este localitatea Baile Govora, cu peste 66 metri patrati. Pentru cresterea acestor suprafete pana in 2010, Primaria Ramnicu-Valcea si-a luat angajamentul ca va amenaja apro ximativ 660.000 de metri patrati de spatiu verde.
Aici sunt cuprinse toate spatiile dintre blocuri, peste 5.000 de metri pa trati, groapa de gunoi de la Raureni, de 82.000 de metri patrati, si un versant puternic afectat de alunecari de teren din cartierul Goranu, care are peste 570.000 de metri patrati. Iar pana in 2013, cand suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor trebuie sa ajunga la 26 de metri patrati, primaria intentioneaza sa achizitioneze terenuri in suprafata de aproximativ 650.000 de metri patrati in intravilanul municipiului, pe care sa amenajeze parcuri si gradini cu flori.
Agentia de Mediu este revoltata
Legea obliga autoritatile sa mareasca spatiul verde al orasului de la 13 la 20 de metri patrati pe cap de locuitor pana in 2010 si la 26 de metri patrati pana in 2013. „Noi le-am transmis o adresa prin care le atrageam atentia ca groapa de gunoi, chiar daca va fi inchisa in doi-trei ani si amenajata ca spatiu verde, nu poate deveni loc recreativ pentru populatie in mai putin de 30 de ani. Deci, vor trebui sa gaseasca alta solutie pentru cresterea spatiului verde in termenul stabilit”, sustine Alina Florescu, purtator de cuvant al Agentiei de Protectia Mediului Valcea.