Ploiestenii care vor sa-si cumpere o locuinta au inceput sa ia in calcul si gradul de poluare a aerului din cartierele orasului. Ploiestenii care doresc sa-si achizitioneze o locuinta ar putea lua in calcul un criteriu neconventional atunci cand isi vor alege viitoarea casa: gradul de poluare al zonei unde este amplasat imobilul respectiv. Asta pentru ca Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Prahova are in dotare un aparat care indica gradul de poluare al aerului in cele mai importante patru cartiere ale Ploiestiului.
Desi se afla inca in probe, aparatul a trezit interesul multor cetateni, mai ales al celor care vor sa se mute intr-o casa noua. "Vreau sa stiu cat de poluat este aerul in cartierul Mihai Bravu, unde intentionez sa-mi cumpar un apartament", explica Marian Oprea, unul dintre ploiestenii care iau in calcul gradul de poluare cand vine vorba despre o investitie imobiliara.
"Inainte de a-si cumpara o locuinta, viitorul proprietar vrea sa stie ce fel de zona este cea in care se va muta. Foarte cautate sunt cartierele situate in zone linistite, cu multe spatii verzi si, implicit, cu un aer mai putin poluat", spune Andrei Mihai, agent imobiliar.
Pe de alta parte, specialistii imobiliari considera ca un astfel de dispozitiv ar putea reprezenta un barometru pentru piata locuintelor. "A trecut vremea cand cumparatorii se orientau doar in functie de pret. Acum, oamenii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru o locuinta situata intr-o zona mai putin poluata", sustine Sorin Enache, agent de vanzari la o agentie imobiliara din Ploiesti.
Aparatul de masurare a gradului de poluare este o statie de monitorizare cu touch screen, care afiseaza din ora in ora concentratia de dioxid de sulf, monoxid de carbon, oxizi de azot si alte substante poluante din atmosfera.
"Calitatea aerului este reprezentata pe ecran prin indici stabiliti pe baza valorilor concentratiilor principalilor poluanti atmosferici masurati. Este un program national, cerut de Uniunea Europeana, care a fost implementat si la noi", explica directoarea APM Prahova, Camelia Steliean.
Traficul polueaza cel mai mult
Dispozitivul de la sediul APM este utilizat nu doar de cei implicati in tranzactii imobiliare, ci si de ploiestenii care vor sa stie ce fel de aer respira. "Eu stau in centrul orasului si acum m-am convins ca poluarea este destul de mare acolo", spune Elena Oancea, butonand aparatul de monitorizare a poluarii atmosferei.
Potrivit reprezentantilor APM Prahova, traficul este unul dintre principalii factori de poluare a aerului. Astfel, studiile arata ca, intr-o zi cu trafic, valorile dioxidului de azot, monoxidului de carbon si dioxidului de sulf sunt de cinci ori mai mari decat intr-o zi in care circulatia masinilor a fost restrictionata. Masuratorile au fost efectuate in perioada 23-24 septembrie in zona centrala a orasului cand traficul auto a fost interzis.
Pentru mai multe informatii vizitati Evenimentul Zilei