AMUZANT. Un pui de cangur, transformat fortat intr-un animal „domestic”, a evadat luni dintr-un tarc din Troisdorf, din vestul Germaniei, relateaza AFP.
Animalul le-a dat mari batai de cap pompierilor si politistilor germani, reusind sa scape de toate incercarile acestora de a-l captura.
Cangurul a ramas indiferent si la tentativele autoritatilor de a se imprieteni cu el, a refuzat biscuitii pentru caini oferiti si se indeparta rapid, in numai cateva salturi, de fiecare data cand se apropia un om de el. In cele din urma, pompierii au reusit sa prinda cangurul necooperant folosind o plasa.