Urban Serv SA a cumparat 96 de tomberoane speciale pentru colectarea selectiva a deseurilor de la populatie. O parte dintre acestea au fost montate langa tomberoanele vechi. Gheorghe Pricopie, directorul Urban Serv, sustine ca botosanenii au apreciat montarea noilor tomberoane si au selectat deseurile inainte de a le arunca. "Am intrat in Europa, dar trebuie sa ne integram din toate punctele de vedere. Este un pas care trebuia facut si care era necesar pentru botosaneni. Pana acum am cumparat si montat in municipiu 96 de astfel de tomberoane, pe care trebuie sa platim 100.000 de lei", a declarat Pricopie. Acesta a precizat ca in prima parte a anului viitor Urban Serv va mai achizitiona inca 96 de tomberoane pentru depunerea selectiva a deseurilor casnice.
Peste tot in municipiu vor fi gasite astfel de tomberoane, pentru ca botosanenii sa depuna selectiv deseurile casnice, respectiv sticla, hartie, PET si deseuri alimentare. "Trebuie sa facem in asa fel incat sa putem sa ajungem la nivelul tarilor dezvoltate din Uniunea Europeana. Nu se poate totul peste noapte, dar treptat putem face in asa fel incat sa ne apropiem cat mai mult de standardele impuse de UE. Nici la bani nu putem sa atingem nivelul de acolo peste noapte si nici la confort", a completat directorul Urban Serv SA, societate subordonata Consiliului Local si care se ocupa de salubrizare pe teritoriul municipiului Botosani.