Evenimentul de Botosani: Scandalul platformelor de gunoi

Desi majoritatea botosanenilor sunt de acord cu faptul ca ar trebui amenajate noi platforme de gunoi, in schimb, multi nu accepta ca aceste platforme sa fie in apropierea blocului in care locuiesc.

Edilii municipiului se confrunta cu o problema in ceea ce priveste platformele de gunoi si terenurile de joaca. Desi au aceste platforme si aceste terenuri de joaca, ei nu le pot amenaja, deoarece locatarii din zonele respective nu sunt de acord. „Noi avem o actiune complexa de reabilitare si infiintare de noi platforme de gunoi care sunt absolut necesare pentru municipiul Botosani. Sunt persoane care strabat 200-300 de metri pentru a duce gunoiul. Avem o problema nu atat cu asociatiile de proprietari, cat cu locatarii de la blocuri, care nu sunt de acord. Oamenii au o impresie gresita fata de ceea ce facem in momentul de fata in oras. Deja am finalizat platformele de gunoi cu ziduri de peste doi metri, cu canalizare, apa si o mica magazie in care sa fie depozitate uneltele pentru curatare”, a spus primarul Catalin Flutur, care a adaugat ca pana la urma nu va tine cont de faptul ca sunt persoane nemultumite si va dispune amenajarea acestor noi rampe de gunoi.

„Pe de o parte se cer platforme de gunoi, dar acolo unde vrem sa le amplasam cetatenii nu sunt de acord. Legea spune sa nu fie la o distanta mai mica de zece metri de geamurile locatarilor. Probabil vom fi nevoiti sa le executam indiferent de dorinta locatarilor. O alta problema care apare este cea a terenurilor de joaca. Sunt foarte multi care vin si spun ca la ei in cartier nu este niciun teren de joaca. Cand mergem sa amenajam un teren de joaca, cei care se invecineaza cu acest teren spun ca nu sunt de acord, ca vor fi deranjati de copii. Este o situatie destul de delicata si la un moment dat va trebui sa o rezolvam indiferent daca unii sunt nemultumiti”, a adaugat edilul municipiului.

Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul de Botosani

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri