Evenimentul de Botosani: Atentie, vine canicula!

Beti multa apa, evitati orele de varf din zi si purtati palariute. Acestea sunt doar cateva dintre recomandarile transmise ieri la videoconferinta privind masurile necesare pentru perioada caniculei.

Recomandarile au fost transmise tuturor prefecturilor din tara, inclusiv Botosaniului. Desi codul galben prin care se anunta temperaturi mai mari de 35 de grade in urmatoarele zile intr-o serie de judete nu include si Botosaniul, autoritatile de la Botosani iau masuri pentru ca, atunci cand caldurile mari vor ajunge si la Botosani, judetul sa fie pregatit. Temperaturile ridicate au fost anuntate inclusiv in luna august. Pentru a nu aparea surprize, reprezentantii institutiilor cu responsabilitate in acest sens au fost ieri prezenti la videoconferinta, unde li s-au comunicat care sunt masurile necesare pe care trebuie sa le aiba in vedere in aceasta perioada. Printre cei prezenti s-au numarat, in afara de cei din conducerea Institutiei Prefectului si ai Primariei Municipiului Botosani, reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratul de Jandarmi Judetean, Crucea Rosie, Garda de Mediu Botosani si nu in ultimul rand Inspectoratului Scolar Judetean.

Fara corturi!

S-a reamintit faptul ca nu mai sunt acceptate corturile pentru a apara populatia, deoarece specialistii au apreciat ca aceste tipuri de adaposturi nu puteau oferi protectie cetatenilor. Autoritatile s-au conformat cerintelor de identificarea si prezentarea punctelor unde sa se acorde asistenta medicala populatiei, acestea gasindu-se in scoli, dispensare, farmacii si alte institutii publice ori centre comerciale. Primariile vor trebui sa verifice daca spatiile, amenajate cu scopul de a servi cetatenilor pe perioada caniculei, au dotarile necesare. Totodata, reprezentantii primariilor vor trebui sa faca cunoscute numerele de telefon ale serviciilor de asistenta sociala la care pot apela persoanele aflate la nevoie pe perioada caniculei. „Astept ca cei de la Prefectura sa-mi inainteze seria de probleme pe care trebuie sa le rezolv. In mare parte vor fi cele de anul trecut. Vom incerca ca in zonele aglomerate sa asiguram apa minerala pentru cardiaci. Zilele acestea vom cauta doua, trei locatii pentru adapostirea persoanelor, pentru ca am inteles ca nu mai este recomandat cortul”, a declarat Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani. Reprezentantii primei institutii a Guvernului in teritoriu sunt cei care trebuie sa se asigure ca sunt luate toate masurile necesare in teritoriu. „La Botosani situatia nu este atat de grava ca in judetele enumerate in videoconferinta, in schimb consideram ca este bine sa luam masuri preventive, sa ne pregatim mai bine decat am facut-o anul trecut”, a specificat David Salgau, subprefect de Botosani.

Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul de Botosani

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri