56% dintre europeni vor mai multe piste pentru biciclete

Un sondaj realizat în 15 metropole din Europa a arătat că 82% dintre europeni îşi doresc oraşe mai verzi şi mai prietenoase cu pietonii. 56% dintre respondenți au spus că vor mai multe piste pentru biciclete.

Cei mai mulţi dintre europeni – 82% – doresc oraşe cu mai multe spaţii verzi, potrivit unui sondaj realizat în 15 metropole din Europa, care a arătat că persoanele chestionate ar prefera să beneficieze de şi mai multe alei pietonale (66%), benzi pentru transportul public (60%) şi piste pentru biciclete (56%), potrivit EFE.

Sondajul arată şi că 71% dintre cei chestionaţi vor ca primarii oraşelor în care locuiesc „să facă mai mult” pentru a combate poluarea aerului, care cauzează peste 400.000 de decese premature anual, potrivit datelor Comisiei Europene.

De asemenea, 59% dintre cei chestionaţi îşi doresc ca începând din anul 2030 în oraşele europene să poată să circule doar maşini fără emisii de CO2.

„Cei chestionaţi care s-au infectat sau care au avut rude sau apropiaţi care s-au îmbolnăvit de COVID-19 şi-au exprimat dorinţa unei mobilităţi mai mari”, se arată în studiul publicat de CleanCities, care notează că cererea pentru oraşe mai verzi este „mai puternică” decât înainte de pandemie.

Datele provin dintr-un sondaj realizat online de institutul de cercetări de piaţă YouGov în perioada 3 – 22 martie, la care au participat 10.050 de adulţi din 15 mari oraşe din opt ţări europene (Londra, Birmingham, Madrid, Barcelona, Milano, Roma, Hamburg, Berlin, Paris, Lyon, Bruxelles, Anvers, Varşovia, Cracovia şi Budapesta).

Primarii orașelor din Europa, SUA și Africa aveau discuții încă de acum un an pentru a-și coordona eforturile de a susține o recuperare sustenabilă, cu o amprentă mică de carbon din această criză, în contextul în care guvernele anunțau pachete uriașe pentru stimularea economiei. Edilii care au luat parte la noul grup economic de lucru cred că aceste măsuri arată calea spre unele mult mai radicale, pe termen lung, care ar ajuta în gestionarea crizei climatice.

Măsurile pe care unele orașe le anunțaseră deja în mai 2020 – cum ar fi sute de kilometri de piste noi pentru biciclete în Milano și Mexic sau lărgirea sau înmulțirea trotuarelor în New York sau Seattle – aveau scopul de a le permite oamenilor să se deplaseze în siguranță, fără să crească poluarea aerului.

spot_img

Ultimele știri