Text de Cristina Stamboli, avocat Nörr Stiefenhofer Lutz
Eco-etichetarea aparuta inca din 1992 in ue, avand ca obiect promovarea produselor cu un impact minim asupra mediului pe parcursul intregului lor ciclu de viata, isi face simtita prezenta, din pacate insa inca timid, si in Romania. Astfel, desi a existat cadrul legal privind procedura de acordare a etichetei ecologice inca din 2002, respectiv diverse hotarari de guvern care au transpus directive europene privind etichetarea ecologica pe grupe de produse, agentii economici din Romania ale caror produse co respund cerintelor asa- ziselor "marci verzi" sunt inca reticenti privind aceasta forma de etichetare.
Procesul legislativ in acest domeniu a cunoscut o dinamica importanta in vederea armonizarii legislatiei nationale cu cea comunitara, iar odata cu integrarea Romaniei in UE, Regulamentul 1980/2000/CE a devenit obligatoriu si s-a implementat fara a suferi vreo interventie, modificare legislativa la nivel national.
Pentru ca sistemul de acordare a etichetei ecologice comunitare sa fie acceptat de populatie este necesar ca organizatiile nonguvernamentale pentru mediu si organizatiile consumatorilor sa joace un rol important si sa se implice in mod activ in dezvoltarea si stabilirea criteriilor pentru etichete ecologice comunitare.
Trebuie sa li se explice consumatorilor faptul ca eticheta ecologica desemneaza acele produse care pot determina reducerea impactului negativ asupra mediului, in comparatie cu alte produse din acelasi grup, fara a aduce atingere dispozitiilor de reglementare aplicabile produselor la nivel comunitar sau national. Toate produsele si serviciile care poarta eticheta ecologica prezinta o serie de avantaje suplimentare, printre care se numara consumul redus de energie, lipsa unor reactii alergice la utilizare, folosirea materialelor reciclabile pentru realizarea lor.
Pe eticheta ecologica trebuie sa se indice cat mai multe informatii privind motivele pentru care s-a acordat eticheta pentru a-l ajuta pe consumator sa inteleaga semnificatia acordarii acesteia.
Pe de alta parte, in opinia noastra exista rezerve si din partea agentilor economici care, pana sa perceapa avantajele eco-etiche tarii, trebuie sa suporte mai intai anumite costuri ale acesteia.
Spre exemplu, tariful minim pentru acordarea etichetei ecologice se fixeaza ca fiind echivalentul in lei a 300 de euro, iar tariful maxim ca fiind echivalentul in lei a 1.300 de euro si sunt obligatorii pentru toate statele membre UE. Cuantumul tarifelor pentru cererea de acordare a etichetei ecologice se stabileste prin ordin al ministrului mediului si gospodaririi apelor, dar nu va putea depasi maximul stabilit prin Decizia nr. 728/2000 a Comisiei Europene.
Tariful pentru depunerea cererii se reduce cu 25% atat pentru intreprinderile mici si mijlocii, cat si pentru producatorii si prestatorii de servicii din tarile in curs de dezvoltare.
Orice operator economic care a obtinut eticheta ecologica plateste autoritatii competente un tarif anual pentru utilizarea acesteia.
Etichetarea ecologica este o actiune voluntara, agentii economici nefiind obligati sa aplice acest simbol pe produsele lor.
Din pacate, conform statisticii existente la autoritatea care acorda astfel de etichete, si anume Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, in anul 2007 doar doua firme au obtinut dreptul de utilizare a etichetei ecologice.
Avand in vedere aspectele mai sus mentionate, consideram ca, in paralel cu educarea consumatorilor, trebuie incurajati in aceeasi masura si agentii economici care vor avea ca principal avantaj al folosirii acestui mod de etichetare cresterea vanzarilor la produsele care poarta etichete ecologice.
