EPA initiaza o campanie de reciclare a celularelor

Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA) a lansat o campanie in valoare de 175.000 de dolari care va promova in randul populatiei americane reciclarea telefoanelor mobile, informeaza International Herald Tribune.

Pentru reprezentantii EPA, un telefon mobil care nu mai poate fi folosit este asemenea unui vot: cand e unul singur, nu influenteaza nici in rau nici in bine, insa efectul cumulat este decisiv si cu siguranta nociv atunci cand e vorba de celulare. Potrivit estimarilor Agentiei, in fiecare an sunt scoase din uz 150 de milioane de telefoane mobile. Acestea contin plastic, metale, sticla si chimicale pentru producerea carora se consuma multa energie, dar care odata ce ajung in pamant pot avea un efect extrem de daunator. Oricum, multe dintre aceste telefoane pot fi reparate si donate oamenilor nevoiasi.

„Prin trimiterea acestor telefoane inutile inapoi la producatori, mediul va fi mai curat si consumul de energie eficientizat. Rolul nostru e de a transmite mesajul ca reciclarea telefonului mobil este foarte simplu de facut”, a declarat Matt Hale, reprezentant EPA. Potrivit acestuia, in fiecare an sunt reciclate sau reutilizate 20% din telefoanele mobile care nu mai sunt dorite de consumatori.

La aceasta campanie vor colabora si 11 producatori de telefoane mobile, printre care si LG Electronics, Motorola, Sony Ericsson sau Nokia. Companiile au promis ca se vor ocupa de colectarea telefoanelor uzate si vor sustine propriile campanii pentru reciclare.

spot_img

Ultimele știri