Energia electrica este cel mai cunoscut tip de energie printre romani

Energia electrica este cel mai cunoscut tip de energie printre romani, 86 la suta dintre consumatori mentionand acest lucru intr-un studiu referitor la imaginea diferitelor tipuri de energie in Romania, comandat de Gaz de France.

Obiectivul cercetarii a fost acela de cuantifica perceptia consumatorilor in ceea ce priveste tipul de energie preferat, respectiv electricitate, gaz natural, energie solara, carbune, lemn, incalzirea centralizata.

Potrivit studiului, la intrebarea referitoare la sursele de energie cunoscute, au fost enumerate dupa energia electrica, gazul natural (40 la suta), energia solara (37 la suta), energia eoliana (30 la suta), lemnul (25 la suta).

Pe o scala de la 0 la 10 a imaginii globale a principalelor tipuri de energie, studiul a aratat ca gazul natural se afla pe pozitia a treia (cu o medie de 7,99), in urma energiei electrice si a celei solare.

Cele mai multe dintre persoanele intervievate si-au exprimat optiunea utilizarii gazului natural
pentru incalzirea locuintei (47,8 la suta). Celelalte optiuni au fost sistemul centralizat de incalzire (16 la suta) si lemnul (14,9 la suta). Din aceasta statistica rezulta faptul ca gazul natural este sursa de energie cea mai agreata de consumatori pentru utilizarea in scopurile traditionale: bucatarie, incalzirea locuintei sau producerea apei calde.

Studiul demonstreaza faptul ca gazul natural este asociat de catre romani cu beneficii semnificative, ceea ce o face sursa de energie cea mai importanta, existand astfel un potential major de dezvoltare a pietei. In acelasi timp, romanii au, in general, un comportament responsabil si constient in ceea ce priveste modul de utilizare.

Potrivit studiului, un alt tip de energie cu un potential semnificativ este cea solara. Desi gradul de penetrare pe piata este foarte redus, romanii au o atitudine clara referitoare la beneficiile acesteia.

Studiul a fost realizat la nivel national in noiembrie 2007, cu sprijinul institutului "Operations Research" din Bucuresti. Marja de eroare este de ± 2,2 la suta, iar esantionul a fost de 2000 de persoane intervievate.

+ posts
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri