Pungi compostabile dupa numai 90 de zile de la folosire si biodegradabile in natura dupa 180 de zile. Oana Neneciu va dezvaluie propunerea companiei Ecopem pentru Romania, o propunere care asteapta o hotarare legislativa pentru a putea fi pusa in aplicare la scara larga si in tara noastra.
Plastic din porumb
Masele plastice au o noua dimensiune, pana acum ignorata – biodegradabilitatea. O idee noua, dezvoltata pe baza unor investitii de milioane de euro, care a dus la crearea plasticului biodegradabil din faina de porumb, este prezenta acum si pe piata din tara noastra.
Italienii de la Ecopem sunt dezvoltatorii materiei prime necesare pentru fabricarea noilor mase plastice eco. Compania a venit in Romania nu numai pentru a vinde materia prima, ci si pentru promovarea la nivel administrativ si guvernamental a cailor legale de interzicere sau diminuare a folosirii pungilor din plastic conventionale.
"Noi avem contacte foarte bune cu ministerul, suntem multumiti de intalnirile pe care le-am avut cu ei. Am propus ministerului tot ceea ce se propune in Comunitatea Europeana. Tendinta este de inlocuire a maselor plastice traditionale, unde este posibil, cu plastic biodegradabil pentru a micsora poluarea mediului. Ministrul Korodi este foarte sensibil, nu stim inca ce se va hotari, noi am spus simplu ceea ce au facut altii si ceea ce trebuie sa faca si ei. Ministerul cunoaste foarte bine situatia", spune Luminita Sarbu, reprezentant Ecopem Romania.
Pungile fabricate din faina de porumb sunt de doua ori mai rezistente decat cele traditionale si, mai spun reprezentantii companiei, acestea se biodegradeaza in 180 de zile in natura, iar dupa 90 de zile de la utilizare pot fi folosite pentru compost. Pungile sunt standardizate OK Compost, certificare oferita de Comisia Europeana produselor 100% biodegrada bile. Ele sunt compostabile si nu provin din materie modificata genetic.
Sacosa, sacul si agricultura
Primele trei cele mai importante intrebuintari ale materialului plastic bio sunt fabricarea de sacose pentru cumparaturi, saci pentru gunoi si film pentru culturile agricole. In agricultura, benzile din plastic biodegradabil protejeaza plantele, mentinand caldura pamantului si impiedica cresterea buruienilor.
"Aplicatia maselor plastice biodegradabile este foarte vasta. Produsul cel mai simplu este sacosa de cumparaturi, dupa aceea este filmul de agricultura, dar sunt multe alte produse care se pot inlocui cu plasticul biodegradabil. Evident ca nu toate masele plastice pot fi inlocuite. Anumite plastice trebuie sa ramana traditionale pentru ca au o durata de viata mai mare. Concentrarea va fi catre sacose, sacii de deseuri si filmul pentru agricultura. Suntem deja in discutie cu fabricile de mase plastice din Romania, cu Asociatia de Mase Plastice, discutii foarte avansate", explica Massimiliano Bodio, director Ecopem.
Compania vinde pe piata din Romania materia prima pentru fabricarea plasticului bio, granulele Biolis, care se fabrica in Franta, si mai multi producatori si-au aratat deja interesul pentru producerea pungilor biodegardabile. Un mare plus, cred reprezentantii companiei, este faptul ca productia nu necesita achizitionarea de noi utilaje sau tehnologii, ci se poate face cu utilajele deja existente in fabrici. Materialele plastice bio se fabrica deja la Munplast din Bucuresti, Uniplast din Focsani, dar Ecopem este deja in tratative si cu alte doua companii.
"La Munplast am vandut o cantitate de 5 tone de materie prima, ei vor sa se axeze pe filmele pentru agricultura. In schimb, la Uniplast se axeaza pe productia de saci pentru deseuri care sunt deja pe piata", spune Luminita Sarbu.
Romania, o piata imprevizibila
Chiar daca pe pietele europene unde se fabrica deja pungile biodegradabile consumul acestora creste de la an la an, reprezentantii Ecopem spun ca, pentru Romania, este foarte greu de previzionat evolutia vanzarilor.
"Exista intreprinderi care au inteles ca plasticul bio este viitorul lor, de fapt viitorul Europei. Au inceput sa faca probe si mici productii, dar nu putem sti exact ce se va intampla dupa primul an. In Italia, de exemplu, creste productia de mase plastice biodegradabile cu 25% pe an, iar in restul Europei, cu 15% in fiecare an. Asta inseamna ca plasticul biodegradabil va lua o curba ascendenta. Avem incredere in Romania, suntem siguri ca si aici se va dezvolta aceasta piata", spune Massimiliano Bodio.
Increderea Ecopem in piata din Romania vine si in urma succeselor pe care compania le-a avut la targurile de profil la care a participat in ultimele luni. Acolo, Ecopem a avut contact direct cu producatorii romani si cu publicul larg si a stabilit o colaborare cu Asociatia de Mase Plastice din Romania.
"In Romania nu am avut nicio problema majora. Am dialogat foarte bine si cu institutiile, si cu producatorii. Exista multa vointa, dar intre a spune si a face este un barem care trebuie depasit. Noi facem o miscare de opinie, suntem, deocamdata, unicii in Romania care fac acest lucru, dar este loc pentru toata lumea, nu vrem sa monopolizam piata", subliniaza Bodio.