Activistii de la Sea Shepherd au aruncat cu “bombe” urat mirositoare si vopsea intr-unul dintre vasele flotei japoneze de vanatoare de balene din Antarctica, informeaza Reuters.
Cele doua nave s-au ciocnit in timpul incidentului, insa ambele au raportat pagube minore.
Societatea de Conservare Sea Shepherd, organizatie americana, sustine ca vasul japonez, Kaiko Manu, a fost zarit la nord de peninsula Mawson.
Paul Watson, fondatorul grupului de conservare, a declarat ca bombele au fost facute din materiale biodegradabile, inofensive, printre care unt acru, despre care ecologistul a spus ca este mai putin acid decat berea. Acesta a adaugat ca membrii echipajului japonez au parut luati prin surprindere.
Agentia japoneza pentru pescuit a declarat ca nimeni nu a avut de suferit in timpul incidentului care a durat aproximativ trei ore.
Flota japoneza se afla in Antarctica pentru vanatoarea anuala de balene. In ciuda interzicerii internationale a vanatorii de balene, Japonia continua vanatoarea sub pretextul unor scopuri stiintifice. Cea mai mare parte din carnea de balena ajunge in supermarketuri.
Foto: Reuters